Avem o tara frumoasa. Stim ca e un cliseu, insa doar atunci cand e folosit generic, golit de sens, sau chiar, cateodata, intr-un nemeritat sens ironic.
Noi vrem sa va dovedim asta sau sa va reamintim ca e o realitate. Si pentru aceasta, compania Petrom a decis sa ilustreze toate agendele si calendarele create pentru 2010 cu o serie de locuri speciale din Romania, pe care o sa vi le prezentam si aici, in Jurnalul Tarii lui Andrei, sub forma unui serial cu 12 episoade, pe care le veti putea citi, cate unul in fiecare zi, pentru urmatoarele doua saptamani.
Primul loc special pe care vi-l prezentam este Capul lui Decebal, un loc special despre care multi dintre voi probabil nu stiau ca exista.
Stiti celebrele sculpturi de pe muntele Rushmore cu presedintii americani? Ei bine, avem si noi o sculptura similara, cu ultimul conducator al Daciei, la Cazanele mici, langa Orsova. Doisprezece sculptori alpinisti au lucrat pentru mai bine de zece ani la cea mai inalta statuie in piatra din Europa. Statuia care reprezinta chipul lui Decebal are 55 metri inaltime si 25 metri latime.

Revino maine pe Jurnalul Tarii lui Andrei pentru a face cunostinta cu alt loc special din Romania.
Comentarii la acest proiect (1)
|
>> Adauga comentariu
|
|