Jurizarea din concursul Scoala lui Andrei a fost probabil cel mai dificil lucru pe care l-am facut in ultima vreme. E normal sa fie asa cand ai in fata atatea proiecte minunate intre care trebuie sa faci totusi diferente. Cel mai greu mi-a fost sa dau note pentru dovada implicarii in proiect, fiindca pornirea mea initiala a fost sa dau 10 tuturor.
 

Au fost proiecte care m-au surprins prin inteligenta lor, proiecte care m-au facut sa zambesc prin candoarea lor, proiecte care m-au induiosat prin emotia pe care o transmit, proiecte care mi-au aratat ca exista in copii o forta fantastica in stare sa schimbe lucruri aparent atat de greu de schimbat.
 

Imi pare bine ca le-am putut citi pe toate; fiecare dintre ele a fost pentru mine o demonstratie impresionanta de imaginatie, entuziasm si determinare.
 

Imi pare rau ca a trebuit sa aleg intre ele cu pragmatismul adultului din mine. Stiu ca cel mai urat lucru din lume este sa dezamagesti copiii.
 

Tocmai de aceea as vrea sa le spun celor care se simt dezamagiti sa nu se demobilizeze fiindca proiectele lor sunt suficient de bune incat sa le poata promova mai departe si sa obtina pana la urma sustinerea necesara.
 

Copiii inscrisi in Scoala lui Andrei reprezinta unul dintre motivele pentru care ma voi certa intotdeauna cu cei care se plang de cat de rau e la noi, cat de bine e la altii si cum singura solutie e sa pleci din tara. Eu mai raman fiindca, din cate am citit in proiectele acestor copii, viitorul suna din ce in ce mai bine.
 

Succes in continuare!