Voluntarii Tarii lui Andrei s-au intrecut sambata pentru titlul de Campioni ai Moinestiului. Ne asteptam la 500 de voluntari, s-au inscris 700 (300 persoane inscrise online, ceilalti la cele doua centre din Moinesti) si au venit peste 800, ceea ce ne-a bucurat peste masura. Nu numai ca am terminat plantarea copaceilor mult mai repede, dar am terminat chiar inainte de masa de pranz. Noi ne asteptam sa incheiem in jurul orei 16:30.
In total am plantat mai mult de 21.000 de salcami pe Dealul Osoiu, pe o suprafata de 4,3 hectare de teren. Ionut Iftimoaie a fost alaturi de noi, incurajand participantii pe tot parcursul competitiei. Echipa Moinesti Sud (Echipa Alba) a fost mai harnica si a iesit castigatoare.
Ne-a impresionat o batrana de 76 de ani din Moinesti care a vrut si ea sa dea o mana de ajutor. Se numeste Elisabeta Avram si a venit chiar cu pachetel de acasa si cu uneltele proprii, aproape ca n-a vrut sa ne insoteasca la masa de pranz.
In jurul orei 17.30 ne-am adunat in Parcul Central din Moinesti, in fata Primariei, unde le-am inmanat medalii tuturor participantilor. Trupa Voltaj, cea care a facut imnul “Tarii lui Andrei”, a fost prezenta pentru prima data in Moinesti si ne-au cantat sambata seara, imediat dupa trupa locala de rock - Stories.
Le multumim coordonatorilor de la MaiMultVerde care ne-au ajutat cu organizarea plantarii si primariei Moinesti care s-a angajat sa ingrijeasca copacii plantati pentru urmatorii 5 ani. Si datorita lor dealul Osoiului va fi peste ani plini de salcami frumos mirositori.
Am adaugat cateva fotografii de pe 13 noiembrie, in acest album:
Dar am mai vazut fotografii frumoase de sambata si in Ziarul de Bacau sau pe blogul lui Kristofer.
Nu uita sa urmaresti si sa contribui la numaratoarea de copaci de pe www.taraluiandrei.ro! Numaratoarea incepe din nou, si fiecare actiune pe care o faci pe Tara lui Andrei va spori numarul copacilor pe care ii vom planta impreuna data viitoare!