“Do as I say, not as I do” – este o expresie made in America, pentru care noi am gasit traducerea “sa faci ce spune popa, nu ce face popa”. Si desi nu ma pricep prea tare la teologie, mi-a venit in minte cand am inceput sa scriu cateva randuri despre alimentatia sanatoasa a copiilor. Caci, desi in calitatea mea de redactor-sef al revistei baby sunt (in teorie) experta in alimentatie echilibrata si sanatoasa, de la paginile din revista, la meniul din farfuria fetitei mele e cale lunga.
Voi marturisi sincer ca, in ciuda efoturilor mele de a o imprieteni pe Tania cu legumele si fructele, hamburgerii, pizza, spaghetele si cartofii prajiti ii smulg cate un oftat de fiecare data cand ii intra in raza vizuala. A facut cunostinta cu ele la (inevitabilele) petreceri de/pentru copii, inca de cand avea 2-3 ani. Si cu riscul de a parea ca ma scuz pentru obiceiurile ei alimentare nesanatoase, voi adauga ca nu-mi asum nici pasiunea Taniei pentru dulciuri, ci dau vina pe (sa ma ierte) bunici, strabunici si alte rude. Copilul traia fericit, fara sa aiba macar habar de existenta bomboanelor si ciocolatei, cand inevitabilul s-a produs – “sa guste si ea ceva dulce, ca toti copiii” – a fost argumentul pe care, de cativa ani, ma straduiesc din rasputeri sa-l combat.
Participarea la un congres pe tema diabetului, cu tot cu copil, a avut urmari in bine – pentru fix cateva zile – dupa care, iarasi am inceput dezbaterile pe tema: “da, biscuitii au si ei zahar” si “ciocolata, chiar daca nu pare dulce, contine foarte mult zahar”. Nu pot descrie privirile pline de repros care imi sunt aruncate cand incerc sa explic ca “un singur dulce pe zi este suficient”, celor care, de dragul copilului (si in detrimentul sanatatii lui) il recompenseaza cu cate un dulce sau pur si simplu, respecta traditionalul obicei al unui desert urias, dupa o nefericita combinatie de cartofi prajiti cu snitel.
In materie de nutritie sunt totusi recunoscatoare unui personaj - lui Sportacus (cunoscut fanilor serialului “Oraselul Lenes”). I-as multumi personal, daca as avea ocazia, pentru faptul ca bomboanele sport (fructele) au intrat in meniul Taniei, dupa ce toate argumentele clasice (vitaminele, puterea, ochisorii luminosi, pielea de catifea) esuasera…
Legumele au aterizat si ele cu greu in farfuria Taniei si numai de ce, intr-un moment de inspiratie, am rugat-o sa pregateasca ea o salata gourmet. Dupa ce a muncit cateva minute bune la pregatirea mesei, legumele i s-au parut muuult mai gustoase si, in plus, a fost foarte mandra de faptul ca a “gatit”.
La capitolul “inca oscilam” o mentiune merita carnea - care i se pare cand extrem de gustoasa, cand foarte scarboasa, caci, “doamna a spus ca atunci cand sunt omorate, animalele se streseaza si produc microbi, iar noi, practic, mancam microbii lor”.
De altfel, imi adauga Tania, pe un ton didactic chiar in momentul in care scriu aceste randuri, “carnea de porc nu este buna pentru copiii mici, pentru ca are multa grasime”.
Dupa toate aceste marturisiri, mai “comit” una: imi pun mari sperante in noua materie optionala (care s-a dovedit, de fapt, “foarte” obligatorie) - “Educatie pentru sanatate”. Astept cu nerabdare sa ajungem la paginile 31-33, unde copiii au de rezolvat exercitii referitoare la “influenta alimentelor asupra organismului”, “efectele alimentatiei unilaterale” si “consecintele excesului de dulciuri”. Va tin la curent!