Rasfoieste Jurnalul Tarii lui Andrei si implica-te in dezbatere prin comentarii sau propuneri de articole noi.
Jurnal
Skip Navigation LinksHome|Jurnalul Tarii lui Andrei|Un lucru bun de peste an
Daniela  Vasile

Un lucru bun de peste an

Publicat de Daniela Vasile (luni, 20 decembrie 2010)

La sfarsit de an, numaram lucrurile bune. Facem asta pentru ca asa simtim ca intram in Noul An cu dreptul. Ne face bine sa vedem ca am adus un zambet, ca am plantat un copac, ca am lasat un parc mai curat sau o speranta mai mare in locurile pe unde am trecut.

 

Si, daca tot ne aducem aminte, zic sa o facem cum se cuvine. Adica sa luam lucrurile bune pe rand, unul cate unul. Acum este vremea sa ne aducem aminte de proiectul care a castigat concursul din septembrie din Tara lui Andrei:  Materiale educationale pentru copiii cu autism si sa vedem ce s-a mai intamplat.

Acest proiect a castigat o finantare in valoare de 5 000 de euro. Acesti bani au fost destinati dotarii Centrului, dotari de care au beneficiat cei 12 copii cu diagnostic de autism, care frecventeaza Centrul, la care se adauga cei 6 care au programe la domiciliu.

Mai intai de toate, cred ca ar trebui sa intelegem putin ce inseamna autismul:

Este cea mai grava dintre tulburarile de dezvoltare ale copilariei. Desi nu trece toata viata si poate duce la diferite niveluri de izolare (personala, sociala ori profesionala), tratamentul inceput inaintea varstei de 3 ani poate imbunatati semnificativ viata persoanelor cu autism.
Tratamentul intensiv presupune intre 20 si 40 de ore de terapie/saptamana (terapie comportamentala aplicata (ABA), logopedie, socializare, kinetoterapie), cu materiale educationale numeroase si costisitoare.

Si sa aflam cate ceva si despre acest Centru:

In cadrul Centrului, copiii lucreaza individual si in grup, fiecare avand echipa sa de terapeuti, materiale specifice, sala proprie de terapie. Eforturile amenajarii si dotarii Centrului sunt neintrerupte pentru ca programele intensive de terapie necesita permanent jocuri, jucarii, imagini, carti, rechizite noi.

Cum a ajutat castigarea celor 5 000 de euro

Cei de la Centru ne-au spus ca "a insemnat enorm de mult pentru noi, pentru ca ne-a dat sansa sa achizitionam si din UK o serie de materiale specifice stimularii limbajului si comunicarii dar si oportunitatea de a ne putea crea noi materiale achizitionand acum un laptop si un aparat foto. In aceste conditii terapia copiilor poate fi facuta la la un nivel profesional inalt, performant".
Concret, proiectul a adus celor de la Centru materiale PECS noi, materiale pentru kinetterapie, jucarii, jocuri, carti, laptop, aparat foto, montarea aparatelor in salile de terapie (oglinzi logopedice, trambulina, apratate de kinetoterapie), realizarea materialelor proprii de terapie cu noile aparate (imagini printate si laminate) si implementarea noilor tehnici de terapie cu ajutorului noilor instrumente achizitionate.

 

 

Rezultatele s-au vazut

Se pare ca aceste schimbari, enumerate mai sus, s-au vazut imediat in comportamentul copiilor. Motivatia lor pentru activitatile terapeutice a crescut, iar noile instrumente folosite in comunicare au dus la scaderea nivelului de frustrare si la cresterea abilitatilor sociale ale copiilor.
Scopul terapiilor specifice care se recomanda copiilor cu autism este acela de a-i ajuta pe copii sa devina independenti si de a se putea descurca intr-un grup de aceeasi varsta cu ei, iar noile jucarii si materiale fac aceasta tranzitie catre modelul tipic de viata mult mai usoara.

Multumim

Multumim celor de la Centru pentru ca ne-au facut o mare surpriza: la intrarea in Centru, exista un colaj cu fotografii din timpul schimbarilor si dupa, un colaj in care isi regaseste numele si Petrom.
Le multumim si vrem sa ne auzim cu vesti bune in continuare, in anul ce vine.

 

Comentarii la acest proiect (1)

>> Adauga comentariu
voteaza:

Aurelia Alexa Aurelia Alexa (comentariu trimis pe 20 decembrie 2010, la ora 15:19)
Bravo! Se fac atat de putine lucruri pentru copiii astia atat de speciali! Multi dintre ei ar putea fi recuperati (daca nu total, macar in mare masura) daca s-ar interveni corect si la timp si daca nu ne-am multumi sa-i consideram anormali sau ciudati si sa nu facem nimic pentru ei.

Adauga un comentariu:

Campurile semnalizate cu (*) sunt obligatorii!


 


Loading

Participa la actiuni de voluntariat:

<mai 2012>
30123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031123
45678910

Aboneaza-te prin e-mail

Fii la curent cu actiunile si noutatile din Tara lui Andrei.