Acum ceva vreme povesteam despre calatorii. Despre cum atunci cand pleci la drum stii unde vrei sa ajungi, te pregatesti din timp, iti planifici resursele si etapele si evaluezi toate riscurile.
Intre timp, am descoperit un om pentru care terminarea calatoriilor care par imposibile este cel mai frumos obiectiv. Eu am invatat din experienta acestui om si cred ca si altii au de invatat.
Omul acesta este o romanca. Are 16 ani si intre ea si titlul de ’singura alpinista care urca cele mai înalte 7 varfuri de pe cele 7 continente’ ramane doar Mt. Sidley de urcat, cel mai înalt vulcan din Antarctica.

Ea este Crina Coco Popescu. Si de la 6 ani, de cand urca pe munti, a invatat ca nicio simulare nu are cum sa te pregateasca pentru adevarata calatorie, ca obstacolele vin atunci cand te astepti mai putin si ca trebuie sa fii gata sa infrunti orice pe drum, daca vrei sa ajungi acolo unde ti-ai propus.
De asemenea, stie ca, pe langa ambitie, mai ai nevoie de sustinere. Ea a avut parte de increderea si incurajarile neconditionate ale parintilor. Si de suportul unor oameni care i-au devenit prieteni pe parcurs, oameni care cred in ea. Printre acestia ne aflam si noi, cei de la Petrom. Pentru ca stim ce inseamna sa primesti o mana de ajutor atunci cand ai nevoie de ea.
Cea mai importanta expeditie
Acum Coco este foarte aproape sa devina prima alpinista din lume care urca Seven Summits si Volcanic Seven Summits. A mai ramas doar Mt. Sidley de urcat.
Pe 22 ianuarie, dupa 15 zile de asteptare, Coco, impreuna cu restul echipajului, a zburat catre Sidley. La plecare, ea spunea ca ‘problema e ca nimeni nu stie unde aterizam si ce este acolo.’
In toata perioada de asteptare, s-au antrenat, au facut ture pe varfurile din jur si au incercat sa isi pastreze optimismul. Vremea parea promitatoare, la -34 de grade vantul era singurul care le facea probleme.
In timp ce citesti, Coco si-a inceput deja expeditia pe Mt Sidley. Singurele vesti de la ea sunt cateva poze trimise prin intermediul unui pilot rus si un rand pentru tatal ei, scris pe un servetel: „Nu ai de ce sa fii ingrijorat, totul e ok, nu se poate intampla nimic rau aici.”
Asa sa fie! Sa ajunga cu bine si sa urce steagul Romaniei pe cel mai inalt vulcan.
Multumim, Coco, pentru lectia despre calatorii ce doar par imposibile si destinatii unde ajungi pentru ca iti doresti indeajuns de mult si muncesti pe masura!