Rasfoieste Jurnalul Tarii lui Andrei si implica-te in dezbatere prin comentarii sau propuneri de articole noi.
Jurnal
Skip Navigation LinksHome|Jurnalul Tarii lui Andrei|De vorba cu Razvan Popescu, biolog marin
Maria Besnea

De vorba cu Razvan Popescu, biolog marin

Publicat de Maria Besnea (luni, 28 martie 2011)

Zilele trecute am avut ocazia sa stam de vorba cu Razvan Popescu, director coordonator al Clubului Oceanic Club - Societatea de Explorari Oceanografice si Protectie a Mediului Marin. Razvan este biolog, expert in organizarea de misiuni expeditionare, instructor de scufundari si extrem de pasionat de biodiversitatea din mari si oceane.


Pasiunea pentru studiul lumii vii i-a fost insuflata inca din copilarie, de bunicul lui,  Mihail Unteanu, medic veterinar si   Dumitru Lungu, profesorul sau de biologie. L-au influentat mult si filmele lui J.Y. Cousteau, iar prima data cand a avut sansa sa observe peisajul din Marea Neagra a fost in 1987, cand a achizitionat prima pereche de ochelari subacvatici, marca Vizor. Totul a culminat in primavara lui 1990 cand un prieten scafandru, mult mai in varsta decat Razvan, i-a impartasit practic experienta libertatii de miscare sub apa sustinuta de un costum de scafandru autonom. Apoi a inceput sa citeasca mult despre lumea subacvatica, sa isi faca prieteni printre cercetatori ai lumii vii, ai naturii  si sa inteleaga cum functioneaza un ecosistem si cat de important este echilibrul sau pentru insasi existenta vietii.

 


Dupa introducerea pe care ne-a facut-o despre inceputul pasiunii lui, Razvan ne-a povestit despre mediul marin si cum se imparte acesta in doua domenii principale: cel PELAGIAL (masa apei cu tot ce cuprinde ea) si cel BENTONIC (fundul apei si apele din imediata lui vecinatate cu tot ce cuprind acestea). Animalele si plantele din mare se impart deci, din punct de vedere al domeniul in care isi desfasoare viata in PELAGICE si BENTONICE.

 

Structura fizica, foarte variata, a Marii Negre creeaza un mediu cu totul instabil, care impune organismelor conditii grele de viata. Sub 180 –200 m, Marea Neagra este un mediu aproape complet lipsit de viata, fara oxigen. Ca urmare, fauna pelagica e incomparabil mai dezvoltata decat cea bentala, iar in adanc exista mari rezerve de substante hranitoare ce nu pot fi folosite, datorita lipsei curentilor verticali de mare amploare.

 

Razvan ne-a povestit ca Marea Neagra se afla intr-un usor proces de regenerare dupa decenii de suplicii la care a fost supusa de poluarea industriala, poluarea venita din agricultura (ingrasaminte spalate de ploi si aduse de fluvii in bazinul sau) si de exploatarea irationala a resurselor sale vii.

 

Cat despre pestii dragon (Trachinus draco) am aflat ca  nu sunt mai periculosi decat o viespe si au fost intotdeauna in Marea Neagra. Fireste ca o persoana alergica sau mai sensibila asa cum sunt varstnicii sau copiii ori suferinzii de boli cronice cardiace care calca in timp ce se scalda in mare pe un drac de mare si implicit pe spinii acestuia poate sa fie serios afectata. Dar un om normal, cu o sanatate solida, de cele mai multe ori nici nu baga de seama ca a intrat in contact cu “fioroasa” aratare marina.


Meduzele, in schimb, desi in Marea Neagra la coasta romaneasca nu exista specii periculoase pentru om, sunt un semnal al schimbarilor climatice globale. Cresterea temparturii medii anuale a apei marine favorizeaza inmultirea acestor reprezentanti ai regnului animal. Pentru moment, densitatile la care s-a ajuns in ultimele 3 cicluri anuale la coasta romaneasca, nu pun probleme deosebite procesului de regenerare a ecosistemului marin.

 
Disparitia navelor de pescuit a ajutat refacerea stocurilor de pesti pelagici (care traiesc in masa apei, in largul marii). In schimb, o serie de specii de pesti demersali, asa cum  este calcanul de exemplu, usor de explotat cu mijloace modeste de tipul unei barci pescaresti si unelte fixe, sunt intens explotate astazi. Din pacate, aceasta exploatare, in mare masura ilegala, are consecinte dintre cele mai serioase si asupra altor specii care devin captura complementara, asa cum se intampla cu delfinii.

 


In Marea Neagra traiesc trei specii de delfini: delfinul comun, afalinul şi marsuinul. Desi numarul lor s-a diminuat in ultimii ani, aceste mamifere emotioneaza fiecare privitor care are ocazia sa le observe in libertate.

 


Lumea subacvatica este un loc minunat, iar o data ce ai intrat si ai cunoscut minunile ei, nu vrei sa o mai parasesti.

 

 

 

Comentarii la acest proiect (0)

>> Adauga comentariu
voteaza:

Adauga un comentariu:

Campurile semnalizate cu (*) sunt obligatorii!


 


Loading

Participa la actiuni de voluntariat:

<mai 2012>
30123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031123
45678910

Aboneaza-te prin e-mail

Fii la curent cu actiunile si noutatile din Tara lui Andrei.