Voluntariatul despre care vorbim in luna iunie are o ramura speciala, despre care vorbim azi cu Cristina Barbulescu; este vorba de practica / internship (o forma de educatie practica prin munca. Programele de internship constau in angajarea unor studenti pentru efectuarea unor stagii de practica in anumite companii). Cristina Barbulescu a inceput prin stagii de practica in festivaluri de film si de muzica, iar astazi este Coordonator de Imagine, Promovare si Comunicare la Opera Nationala Bucuresti. Mai jos veti gasi detalii despre traseul avut de ea atat in Romania, cat si in Franta.

In facultate ne simtim toti ca in fata ofiterului de stare civila: pe punctul de a spune „da" unei meserii pe care ar urma sa o facem o viata intreaga. Fireste ca la o varsta la care abia incepem sa aflam ceea ce este mai important despre noi, este greu sa nu ne temem pentru un asemenea angajament. Imi amintesc de momentele in care ma intrebam „Oare voi putea face meseria asta?", „Cum va arata exact o zi de lucru?", „O sa imi placa atat de mult incat sa pot urma drumul acesta o viata intreaga?"

Voluntariatul sau stagiile nu sunt altceva decat sansa extraordinara de a afla raspunsurile la astfel de intrebari, fara divort la tribunal si fara victime colaterale. A face practica inseamna a incerca. Inseamna a te pune intr-o situatie in care nu ai decat obligatii minime, dar ai posibiliatea fantastica de a observa cum se lucreaza in jurul tau, ce inseamna o zi de lucru de opt ore, care e diferenta dintre o institutie de stat sau un loc de munca in domeniul privat etc. A fi voluntar inseamna a putea gresi si a invata ceva din fiecare greseala.

Tot ceea ce facem in viata inseamna o intalnire fericita intre trei verbe: A STI, A VREA si A PUTEA. Facultatea ni-l aduce pe „a sti", stagiul ne ajuta sa il aflam pe „a vrea", iar cele doua la un loc, teoria si practica, peste care se adauga un dram de noroc, ni-l daruiesc in sfarsit pe „a putea".

In perioada acestor mari intrebari existentiale, cand eram studenta a Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii (FJSC) - Universitatea Bucuresti, specializarea Relatii Publice si Publicitate, exista traditia orelor de practica pe care trebuia sa le efectuam la finalul fiecarui an. Ideea era extraordinara, realizarea, din pacate, era „sublima, dar lipsea cu desavarsire", pentru ca facultatea nu intindea nicio mana ajutatoare studentilor, iar dorinta companiilor de a accepta stagiari era aproape absenta. Cred insa ca cei care nu s-au multumit cu o adeverinta formala de stagiu, ci au incercat sa isi faca o practica reala, au luat startul inaintea celoralti.

M-am bucurat sa constat ca in ultimii ani situatia a inceput sa se schimbe si in Romania: multe companii cauta si „cresc" stagiari. Ceea ce mai avem insa de invatat este faptul ca un stagiar nu trebuie sa insemne a economisi banii pe care i-am da unui nou angajat si a arunca, deci, in piscina un novice care trebuie sa inoate singur. La fel cum un stagiar nu inseamna, la polul opus, nici un om care face cópii xerox si cafele, pentru ca din asa ceva fireste ca nu invata nimic.

Incercand tocmai sa evite aceste doua tendinte care vin impotriva studentului, Franta a impus la nivel legislativ o suma minima obligatorie pe care institutia trebuie sa o plateasca unui stagiar, ceea ce presupune respectul fata de cel care trebuie totusi sa fie invatat si ajutat in mod real. In plus, intre universitate, student si companie se incheie un contract scris si la final studentul preda un raport de stagiu unde este descrisa toata experienta acumulata. Mai avem deci de invatat inca de la cei din jurul nostru.

Eram in anul III de facultate si ma intorsesem de putin timp in tara de la o bursa din Franta in cadrul careia incepusem sa ma specializez in politici culturale, cand, cu sprijinul unei bune prietene, am trecut prin prima mea experienta de lucru: voluntar pentru cea de-a treia editie a Festivalului International de Film B-est. A fost primul meu contact cu un festival de film, am invatat cum se pregateste un astfel de eveniment, cata munca se ascunde in spatele celor catorva zile de eveniment, cati oameni (la care nu ne gandim nicio clipa) transforma o seara intr-o reusita. Festivalul mi-a adus si sansa de a cunoaste artisti importanti din tara sau din strainatate, de a participa la cocktail-uri sau la petreceri, de a lua autografe sau de a asista la intalnirile dintre invitati si presa, in cadrul conferintelor.

La foarte scurt timp dupa aceasta experienta am avut ocazia sa particip ca voluntar la un proiect international coordonat de Muzeul Literaturii Romane: „U. R. M. E" - „Urban Remembrance and Memory of Europe". Inspirat de impactul pe care romanul lui James Joyce - „Ulise" - l-a avut asupra orasului Dublin, proiectul isi propunea crearea unor trasee cu profil literar in sapte orase europene. In decursul celor cateva saptamani de lucru, am avut sansa sa cunosc cercetatori din diverse domenii (lingvistica, film, arhitectura, istorie etc.), atat din Romania, cat si din celalalte tari participante, sa asist la dezbaterile interesante dintre ei, sa merg pe traseu si sa descopar alaturi de echipa „secretele Bucurestiului", am vazut cum au fost create materialele de promovare si mi-am exersat limbile straine, deprinzand un vocabular de specialitate.

Cand eram studenta in Franta si nu aveam curajul de a-mi trimite scrisoarea de intentie pentru un stagiu la Opera din Lyon, o buna prietena mi-a spus: „Daca stii ce vrei cu adevarat, incepi de sus in jos. Vrei sa lucrezi in opera? Trimite-ti CV-ul la cea mai importanta institutie de gen, adica la Opera din Paris." Nu intotdeauna visele ni se implinesc, dar prima sansa pe care ne-o putem darui singuri este sa le visam.

Un stagiu inseamna o piatra asezata la baza unei case pe care nu ai cum sa o construiesti fara o fundatie. Daca privesc acum inapoi, fara perioada de voluntariat la Festivalul International de Film B-est nu as fi avut ocazia ca in anul urmator sa fiu angajata la acelasi festival si apoi sa fiu solicitata sa ma alatur echipei Festivalului International de Film Independent Anonimul. Si fara toate acestea nu as fi ajuns sa fac parte din echipa celei de-a 63-a editii a Festivalului de la Cannes 2010, ca asistent in Departamentul de Comunicare.

Important este sa ne intrebam de fiecare data ce ne dorim si sa mergem inainte urmand propriile noastre vise.