Silvia Ursu are experienta de voluntar in mai multe organizatii. A fost voluntar si in Tabara din Tara lui Andrei in 2009. Acum ne-a scris acest articol din pozitia de voluntar intr-un ONG care are ca beneficiari, persoane cu dizabilitati extrem de creative.
Imaginati-va o camera plina de plasute de plaja colorate, de un fistic optimist, de perne fantezie, taiate in romb-patrat-oval, cu bucati stralucitoare sau colorate de material fin. Ghivece de lut, mai mici sau mai mari, potrivite atent cu desene colorate si decoruri vesele. Mai sunt si felicitari hand-made pentru diferite ocazii, ornamente cu iepurasi sau Mosi Craciuni. Sa nu uit de tablouri: un fond albastru electric ce gazduieste un apus de soare de un portocaliu ireal, o campie plina de floarea-soarelui si, undeva pe un raft, pe o plansa groasa, marea.
Sunt la unitatea protejata a Asociatiei Viata Independenta (AVI). AVI, parte a Organizatiei Nationale a Persoanelor cu Handicap din Romania, are ca beneficiari persoane cu dizabilitati de diferite varste.
Pana sa ajung in atelierul lor de faurit minuni, cum imi place mie sa spun, nu stiam aproape nimic despre persoanele cu dizabilitati si talentul pe care multe dintre acestea il au. Nu stiam nici cum sa ma port exact, ce sa spun sa nu se simta jigniti, cum sa trec pe langa un scaun cu rotile.
Nu doar ca au avut rabdare si, cred eu acum, umorul sa imi vada stangaciile, dar m-au invatat mult mai multe lucruri.
Nu am talent la desen. Toti prietenii mei stiu asta, chiar si sora mea mai mica, cea care stie ca daca ma roaga sa desenez o gaina, va primi probabil un oval cu mot. Totusi, echipa de creativi de la AVI, m-a tolerat si nu doar atat, mi-a dat si niste oua de ceara, numai bune de pictat pentru Paste.
Ouale pictate de ei pareau adevarate obiecte art deco, unde culoarea, liniile si ornamentele se integrau perfect intr-un ansamblu de bun gust. Liniile strambe, culori care, combinate, nu au vrut sa iasa asa cum invatase la scoala, murdarie de vopsea pana la cot - asta era opera mea.
Dar stiti ce, nu imi amintesc o zi in care sa ma fi distrat atat de mult pictand. Alaturi de mine erau oameni minunati, optimisti, care isi doreau sa arate ca pot...ca pot fi independenti si pot face aceleasi lucruri ca si noi ”oamenii normali”. Doar ca noi, ”oamenii normali” nu putem face lucrurile pe care le fac ei cu atat drag si firesc.
De atunci m-am imprietenit cu ei. Au inteles ca nu prea ma pricep la colorat, dar sunt destul de dibace la spalat pensule sau, atunci cand e cazul, la scris povesti.
Tot la AVI, am cunoscut-o si pe Luana, despre care va spun doar atat: la 15 ani, in ciuda problemelor medicale si a dizabilitatii locomotorii pe care o are, scrie poezii si picteaza incredibil. Tocmai si-a lansat a doua carte, Evadarea, care imbina versurile de o maturitate tulburatoare, cu imagini aproape suprarealiste.
Stiti cine era la lansarea de carte a Luanei? Teddy Necula care recent v-a povestit pe Jurnal despre cum e sa fi creativ cu camera de filmat. L-am felicitat pentru TIFF, dar am uitat sa ii spun ca are un simt al umorului foarte simpatic.
Sa va mai povestesc de creativitate? Eu zic sa facem asa: cat voi va uitati pe pagina de Facebook a celor de la AVI si ONPHR, eu ma asez comod pe pernuta fantezie cu portocaliu si bejuri calde, pe care tocmai am cumparat-o de la prietenii de la AVI.
Aveti grija de creativitatea voastra si, in speranta ca desenati mai bine ca mine, poate dati o mana de ajutor. Daca nu desenati frumos, cum ar spune sora mea, nu va faceti griji, voluntarii sunt oricum bineveniti. Trebuie sa vreti si...sa fiti creativi.