In lumea noastra, a celor mari, am auzit nu o data si chiar am crezut in adevarul spuselor cum ca la noi in Romania nu ar exista o cultura ecvestra, adica o cultura legata de cal. Astazi ma intreb la ce se refera oare cuvantul cultura: la spatiul in care se dezvolta o anume specie sau la ansamblul de cunostinte legate de acea specie?  Probabil la amandoua, oricum trebuie sa recunosc ca am inceput sa ma indoiesc de adevarul acestei afirmatii si asta din momentul in care am intalnit copiii de azi ai Romaniei si am vazut reactiile lor in prezenta calului nostru cel de toate zilele.

E drept ca pentru multi copii de azi calul a devenit o specie mai rar intalnita dar, pentru cei care au norocul sa il descopere sau sa il cunoasca mai bine, el se dovedeste incetul cu incetul a fi un mare prieten care ii impresioneaza si ii fascineaza in acelasi timp. De la sentimente de teama respectuoasa la dorinta de a-l apropia si de a-l mangaia, gama de senzatii e larga, de multe ori coplesitoare. Unii se multumesc cu o simpla atingere, altii ar vrea mai mult: sa urce acolo sus in sa sau pe bancheta unui atelaj, de unde toate cele din jur capata o alta dimensiune.

Am zarit de multe ori in ochii acestor copii aflati in preajma cailor, licariri pe care nu le-am mai intalnit in alte situatii. Licariri de bucurie sincera si spontana. Uneori se petrece un transfer al acestei stari si asupra calului si atunci putem vedea si in ochii lui un fel de acceptare ce-ar vrea parca sa spuna lasati copiii sa vina la mine…

Sunt momente magice intalnite si la noi ca peste tot in lume atunci cand e vorba de copii. Ei devin un vector ce ii conduce si pe cei mari spre locurile unde simt acea energie si mister din penumbra boxelor sau linistea pasnica din preajma turmelor, adica in herghelii, centre ecvestre si peste tot unde calul este acasa, pregatit sa va primeasca.

Nu putem decat sa ne bucuram cand constatam ca generatiile cele mai fragede sunt mai sensibile la trairi uitate de cei mai varstnici. Cultura ecvestra nu e doar cea din carti, ea e pe cale sa reinvie si sa-si croiasca un drum prin hatisurile defrisate de multi inaintasi dar si de parintii ce merita tot respectul, pentru ca isi insotesc copiii la scoala curajului si a depasirii de sine, acolo unde insasi calul devine un excelent educator.

 Si sa nu uitam ca la aceasta scoala s-au format mai marii lumii, din cele mai vechi timpuri pana azi.

In vara torida a anului 2006 un grup de 6 francezi cu 9 cai au descalecat in Romania la capatul unui periplu de 4000 de kilometri parcursi calare de-a lungul granitelor serpuinde ale batranului continent.
Organizatorul, Jean de Chatillon, este o personalitate cunoscuta in lumea calului, crescator si proprietar de centru ecvestru in Bourgogne, practicant si formator in turism ecvestru si anduranta, campion european si mondial de TREC (Tehnici de Randoneu Ecvestru de Competitie).

Grupul de calareti a reusit sa parcurga distanta intre Paris si Romania, structurat in trei echipe a cate doi calareti si un cal de povara pentru fiecare echipa. Ei au traversat Europa rasfirati pe 3 itinerarii diferite intalnindu-se la intervale de 3-4 zile la un punct fixat pe harta. Un autovehicul de asistenta, echipat cu tot necesarul asigura autonomia deplasarilor si depanarile in orice situatie, sincronizarea fiind facilitata de telefoanele GSM, harti si busole. In felul acesta zonele parcurse ca si kilometrii inregistrati au fost multiplicati insumand dublul unui traseu linear.

La sosirea in Romania calaretii au fost primiti la sediul Comitetului National de Turism Ecvestru (CNTE) din Danes. Pentru toti cei prezenti impresia a fost unica si marcanta. Ne asteptam la oameni si cai extenuati dupa mai bine de 3 luni petrecute pe carari si cotloane situate la marginea aglomeratiilor civilizate. Spre surprinderea noastra, toti cei care si-au facut aparitia rand pe rand in tropot de copite peste podul domeniului din Danes afisau o forma excelenta de sanatate, parand deja familiarizati cu mediul inconjurator. Caii, oarecum toropiti de soarele dupa-amiezii de august, nu prezentau insa nicio rana sau disconfort. Ne aflam in fata dovezii evidente de aplicare eficienta a tehnicilor de randoneu calare (calatorie pe distanta lunga). Dupa un popas binemeritat pe pajistile domeniului-gazda au mai urmat cateva incursiuni in zona, bun prilej pentru a inaugura in compania ghizilor CNTE traseul Danes – Biertan. Pentru cei cu ochi de vazut si urechi de auzit din preajma grupului, o ocazie privilegiata de a “fura meseria” si acel know how ce face diferenta intre un amator si un profesionist in ale calariei de exterior.

Din pacate, la acea data, neexistand nicio publicatie specializata care sa consemneze un eveniment ecvestru de asemenea anvergura, trecerea acestor calareti de exceptie a ramas un fapt clasat incognito. Doi reporteri grabiti s-au deplasat in tromba fara sa poata realiza adevarata performanta a grupului, nici impactul contactului nemijlocit cu o fata a Romaniei profunde si nefardate dar cu atat mai tentante pentru cautatorii de carari virgine …

Doina Pieper

Dna. Pieper conduce din postura de presedinte Comitetului National de Turism Ecvestru, este o iubitoare a cailor si autoarea a numeroase articole de specialitate.