Rasfoieste Jurnalul Tarii lui Andrei si implica-te in dezbatere prin comentarii sau propuneri de articole noi.
Jurnal
Skip Navigation LinksHome|Jurnalul Tarii lui Andrei|Arhiva "popa pamela"

Arhiva "popa pamela"

popa pamela

Our Green Planet- implementarea unui proiect de succes

Publicat de popa pamela (miercuri, 02 noiembrie 2011)

La inceputul verii ati citit un articol scris de Pamela Popa, profesor in judetul Timis, care ne spunea despre proiectul "Our green planet" prin care a fost propusa impadurirea cu puieti a unor suprafete defrisate in mod necontrolat.
Acum, la intoarcerea de la conferinta care a avut loc in Sarajevo, aflam detalii despre cum au decurs lucrurile si noutati despre proiect.

 

 

Orice proiect de voluntariat are nevoie de un imbold, de un punct de pornire, de sustinere si de entuziasm. O doza din fiecare ingredient l-am primit in cadrul intalnirii de proiect organizat la Sarajevo de catre finantatorii proiectului ACES - Academy of Central European schools.

 

Pentru a ma intalni cu reprezentatii scolii partenere din Bulgaria si pentru a pune la punct urmatorii pasi care vor trebui facuti in continuare pentru a implementa cu success proiectul Our Green Planet, m-am deplasat in Bosnia-Herzegovina impreuna cu un elev al Scolii Pietroasa, Timis.

 

In cele 4 zile ale kick-off meeting-ului (intalnirea initiala), am avut parte de zile pline de activitati si evenimente organizate de catre formatorii veniti din Austria, Serbia, Slovenia, Slovacia Statele Unite si Croatia. De dimineata pana tarziu in noapte am avut parte de ateliere despre organizarea si implementarea unui proiect de success, bazarul cunoasterii, intalniri de proiect intre tarile partenere, excursii tematice, activitati inauntru si in parcuri, orientare turistica si multe multe altele.

 

Pentru elevi, serile erau acoperite de activitati Leasure and Pleasure, in care acestia erau antrenati in diverse activitati distractive, pictura pe fata, animale din baloane, twister, cum sa creem obiecte folositoare din produse reciclate, lucru care a facut ca perioada petrecuta in Sarajevo sa fie si placuta si constructiva in acelasi timp.

 

In cadrul intalnirilor de proiect, expertii financiari ai Erste Bank ne-au raspuns la toate nelamuririle, dandu-ne mai multe detalii despre cum sa obtinem finantare suplimentara pentru proiectul nostru. Incepand cu 1 octombrie, proiectele sunt active, urmand ca pana in martie 2012 sa implementam intregul proiect. Ramane sa ne intalnim in martie la Bratislava, la Academia ACES, unde vom prezenta rezultatele muncii noastre. Le multumim celor de la Erste Bank Austria pentru increderea pe care au investit-o in noi. Speram ca nu ii vom dezamagi!

 

 

 

PS: Si proiectul cu care am participat la Scoala Lui Andrei anul acesta, Esenta Vietii a primit finantare din partea Erste Bank si Viceli Dom, fiind unul dintre cele 33 de proiecte din 11 tari UE si non- UE care a fost aprobat spre finantare. Suntem foarte incantati ca am primit aceasta oportunitate si ne propunem sa profitam la maxim de ea!

 

 

 

 

voteaza:
Publicat miercuri, 02 noiembrie 2011 in categoriile: | >> 0 comentarii
popa pamela

Sa construim punti de legatura in societate

Publicat de popa pamela (luni, 11 iulie 2011)

In lumea in care traim, una in continua schimbare, este necesar ca fiecare dintre noi sa renunte la atitudinea pasiva in care multi inca ne complacem si sa trecem la fapte. Sunt convinsa ca fiecare actiune, oricat de mica, isi are rostul si de aceea merita popularizata.


Lucrez la 2 scoli mici, atat de mici incat nu mi-am putut completa norma intr-o singura scoala, scoli aflate in partea de est, in partea muntoasa a judetului Timis. Cu toate ca cele 2 scoli pot fi considerate defavorizate, asta nu inseamna ca elevii din aceste scoli nu iau seama de schimbarile ecologice si climatice care au loc in lumea care ne este casa tuturor. In acest sens as mentiona participarea la Let’s do it, Romania! in toamna anului trecut, la care elevii au participat cu draga inima, fara sa fie obligati de catre noi, participarea la Scoala lui Andrei editia 2010 si 2011, a scolii Rachita, si participarea la concursul european al scolilor central europene, a scolii Pietroasa, scopul articolului meu.


Academia Scolilor din Europa Centrala (ACES) a organizat, pentru a cincea oara, un nou concurs de proiecte dezvoltate in parteneriat de scolile din regiune, in cadrul Anului European al Voluntariatului. Astfel, tema editiei de anul acesta a fost: “Sa construim punti de legatura in societate - fii voluntar in comunitatea ta!” Elevi care isi ajuta colegii cu dificultati la invatatura, concerte in case de batrani, tineri si varstnici, implicandu-se deopotriva in initiative pentru protectia mediului inconjurator sau impotriva discriminarii – iata doar cateva din activitatile care pot face parte dintr-un proiect international de voluntariat intre scoli. Asta in contextul in care, unul dintre obiectivele Anului European al Voluntariatului 2011 este acela de a creste vizibilitatea activitatilor de voluntariat si de a-i pune in valoare  pe cei care le desfasoara.


Oricine poate fi voluntar si, pe langa satisfactia personala, voluntariatul ofera si importante oportunitati de invatare. Astfel, scolile si liceele din toate orasele din Romania, cu elevi cu varste cuprinse intre 12 si 17 ani, au fost invitate sa se inscrie in competitie, alaturi de scoli din alte 14 tari din Europa. Propunerile de proiecte au putut fi trimise pana la data de 30 aprilie 2011. Dupa aceasta data, un juriu international a evaluat si selectat cele mai bune proiecte, care au fost inscrise in editia 2011/2012 si au fost premiate cu o bursa, de 1.300 euro, scolii organizatoare si 1.100 euro scolii asociate.
Pe parcursul etapei de implementare au loc intalniri internationale intre delegatii ale scolilor partenere, in cadrul carora participantii primesc sprijin suplimentar pentru dezvoltarea proiectelor. Pentru a ajuta scolile sa-si gaseasca «partenerul ideal» de proiect, in conformitate cu interesele si cerintele comune, un motor de cautare online a fost disponibil pe www.aces.or.at.


Scolile vor implementa in parteneriat ideea comuna de proiect. Reteaua de scoli ACES a fost creata in 2006 de catre Fundatia ERSTE; in colaborare cu asociatia non-profit VČELÍ DOM (Slovacia), Interkulturelles Zentrum (Austria) este unitatea coordonatoare a acestei initiative. Obiectivul este acela de a aduce laolalta profesori si elevi din scolile din Europa centrala si de sud–est, depasind astfel granitele geografice, pentru a participa in parteneriat la competitia de proiecte. 

 

Scoala Pietroasa s-a aliat cu o scoala din Plovdiv, Bulgaria, aplicand la aceasta competitie cu proiectul Our Green Planet, propunand impadurirea cu puieti a unor suprafete defrisate in mod necontrolat, mai ales a terenurilor aflate in panta, care sunt un factor de risc al alunecarilor de teren in cazul precipitatiilor abundente. Proiectul a fost declarat castigator, juriul apreciind intentia pe care ne-am exprimat-o in cadrul acestuia.
Cu aceasta ocazie, am fost invitata impreuna cu un elev la conferinta initiala care va avea loc la Sarajevo, in septembrie, si la conferinta de incheiere a proiectului, care va avea loc in martie la Bratislava.

 

Participarea la acest proiect da un imbold in plus elevilor, motivandu-i si dandu-le mai multa incredere in fortele proprii si in proiectele pe care le propun si le sustin.

voteaza:
Publicat luni, 11 iulie 2011 in categoriile: Proiecte, Fii responsabil | >> 0 comentarii

Participa la actiuni de voluntariat:

<mai 2012>
30123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031123
45678910

Jurnalul Tarii lui Andrei

Jurnalul Tarii lui Andrei

Rasfoieste Jurnalul si implica-te in dezbatere prin comentarii sau propuneri de articole noi. >> detalii

Aboneaza-te prin e-mail

Fii la curent cu actiunile si noutatile din Tara lui Andrei.