Rasfoieste Jurnalul Tarii lui Andrei si implica-te in dezbatere prin comentarii sau propuneri de articole noi.
Jurnal
Skip Navigation LinksHome|Jurnalul Tarii lui Andrei|Arhiva "Fii responsabil"

Arhiva "Fii responsabil"

Maria Pepine

Voluntariat in miez de vara

Publicat de Maria Pepine (marti, 12 iulie 2011)

Pentru unii dintre noi vacanta de vara e o mare dezamagire. Petreci tot anul planuind toate traznaile posibile, dar ajungi in iunie cu o moleseala de om batran care te agata de pat si de serialul pe care il revezi acum pentru a treia oara, doar-doar se intampla ceva altfel. Pana te dezmeticesti, vacanta a trecut, iar tu ai citit o carte toata vara, nu douazeci cum ti-ai dorit, bronzul e indoielnic, iar sentimentul pe care incerci sa il ignori e o combinatie nefericita intre regret, dezamagire si toamna.  In final, simtiri de genul asta te pun pe picioare si te indeamna sa iei niste decizii. Fie ca te hotarasti sa mai mergi o data la mare, fie inveti sa canti la tobe, fie te-apuci sa inveti franceza, important e sa iesi din pijamale si sa faci ceva de care sa fii mandru.


Sa zicem ca decizi sa fii voluntar. In prima faza nu prea conteaza pentru ce, poti sa fii voluntar la berar, sa stai printre oameni si sa ii inveti despre reciclare. Recomandarea mea, pentru ca-i vara, e sa iti faci de lucru intr-o echipa care organizeaza festivaluri, concerte sau targuri, preferabil  intr-un oras nou sau in alta tara, ca sa poti, totusi, sa te bucuri de vacanta. Voluntariatul inseamna flexibilitate si mobilitate, asa ca du-te unde vrei, fa ce vrei.


Dupa o relatie de vara, scurta si intensa, o sa te gandesti ca vrei mai mult. De la voluntariat. Toamna e prielnica pentru decizii serioase, asa ca poti sa te indrepti spre o organizatie. O sa fie greu: sunt multe, diferite si faine. Ca sa nu faci vreo alegere nepotrivita, studiaza-le pe toate de-a fir a par sau suna un prieten.  Apoi aplica increzator, nu spune minciuni la interviu si nu te certa cu nimeni in perioada de proba. Pune centura de siguranta, esti salvat pentru un an, doi, trei, cati vrei. Totusi, nu porni cu asteptari mari, asta nu face niciodata bine la suflet.  Mergi copacel, vezi ce-ti place si nu te teme daca altii sunt mai entuziasmati decat tine.  O sa vina si vremea ta.

 

De exemplu, eu am fost membru Voluntari pentru Idei si Proiecte  timp de trei ani. Un an intreg am incercat sa ma integrez si am lucrat cu doua maini stangi la un proiect. Anul doi a venit cu mai multa minte, asa ca am coordonat eu un proiect si i-am invatat pe altii cum sa se descurce cu doua maini stangi.  Ultimul an a fost imbelsugat, cu mai mult din toate: responsablitati, prieteni, voie buna, satisfactii si ore de munca. Doi ani m-am chinuit sa imi dau seama daca ma ajuta voluntariatul, sa-mi dau seama daca intr-adevar ma duce undeva, daca ma pregateste pentru viitor. Mi-am raspuns intr-un final cu un DA puternic. A fost bucurie mare atunci.


Stii, intr-un fel, voluntariatul e ca un frate mai mare care te invata de bine si care iti face cunostinta cu prietenii lui faini, dupa care iti da drumul brusc la mana si te lasa sa te descurci singur. Eu pot acum sa ma descurc singura. Stiu unde sa caut si unde sa gasesc, stiu ce pot si, mai ales, nu-mi mai e la fel de teama de viitor. M-am obisnuit sa-mi fie mai greu din cand in cand si am invatat sa imi rezolv singura problemele. Pentru ca lucrurile devin si serioase din cand in cand. Nu a zis nimeni ca e o joaca; prin voluntariat iti exersezi abilitatile sau iti faci altele, explorezi si incerci sa te gasesti printre atatia alti oameni care iti seamana.  Cu sinceritate spun ca poti sa faci tot ce vrei. Orice idee ai, cu oamenii potriviti langa tine, e realizabila.

 

Dar hai, nu uita ca e vacanta. Asa ca inainte sa faci orice, ia-ti tenisii-n picioare si umple-i cu nisip. La mare!

voteaza:
Publicat marti, 12 iulie 2011 in categoriile: Noutati, Fii responsabil, Idei | >> 0 comentarii
popa pamela

Sa construim punti de legatura in societate

Publicat de popa pamela (luni, 11 iulie 2011)

In lumea in care traim, una in continua schimbare, este necesar ca fiecare dintre noi sa renunte la atitudinea pasiva in care multi inca ne complacem si sa trecem la fapte. Sunt convinsa ca fiecare actiune, oricat de mica, isi are rostul si de aceea merita popularizata.


Lucrez la 2 scoli mici, atat de mici incat nu mi-am putut completa norma intr-o singura scoala, scoli aflate in partea de est, in partea muntoasa a judetului Timis. Cu toate ca cele 2 scoli pot fi considerate defavorizate, asta nu inseamna ca elevii din aceste scoli nu iau seama de schimbarile ecologice si climatice care au loc in lumea care ne este casa tuturor. In acest sens as mentiona participarea la Let’s do it, Romania! in toamna anului trecut, la care elevii au participat cu draga inima, fara sa fie obligati de catre noi, participarea la Scoala lui Andrei editia 2010 si 2011, a scolii Rachita, si participarea la concursul european al scolilor central europene, a scolii Pietroasa, scopul articolului meu.


Academia Scolilor din Europa Centrala (ACES) a organizat, pentru a cincea oara, un nou concurs de proiecte dezvoltate in parteneriat de scolile din regiune, in cadrul Anului European al Voluntariatului. Astfel, tema editiei de anul acesta a fost: “Sa construim punti de legatura in societate - fii voluntar in comunitatea ta!” Elevi care isi ajuta colegii cu dificultati la invatatura, concerte in case de batrani, tineri si varstnici, implicandu-se deopotriva in initiative pentru protectia mediului inconjurator sau impotriva discriminarii – iata doar cateva din activitatile care pot face parte dintr-un proiect international de voluntariat intre scoli. Asta in contextul in care, unul dintre obiectivele Anului European al Voluntariatului 2011 este acela de a creste vizibilitatea activitatilor de voluntariat si de a-i pune in valoare  pe cei care le desfasoara.


Oricine poate fi voluntar si, pe langa satisfactia personala, voluntariatul ofera si importante oportunitati de invatare. Astfel, scolile si liceele din toate orasele din Romania, cu elevi cu varste cuprinse intre 12 si 17 ani, au fost invitate sa se inscrie in competitie, alaturi de scoli din alte 14 tari din Europa. Propunerile de proiecte au putut fi trimise pana la data de 30 aprilie 2011. Dupa aceasta data, un juriu international a evaluat si selectat cele mai bune proiecte, care au fost inscrise in editia 2011/2012 si au fost premiate cu o bursa, de 1.300 euro, scolii organizatoare si 1.100 euro scolii asociate.
Pe parcursul etapei de implementare au loc intalniri internationale intre delegatii ale scolilor partenere, in cadrul carora participantii primesc sprijin suplimentar pentru dezvoltarea proiectelor. Pentru a ajuta scolile sa-si gaseasca «partenerul ideal» de proiect, in conformitate cu interesele si cerintele comune, un motor de cautare online a fost disponibil pe www.aces.or.at.


Scolile vor implementa in parteneriat ideea comuna de proiect. Reteaua de scoli ACES a fost creata in 2006 de catre Fundatia ERSTE; in colaborare cu asociatia non-profit VČELÍ DOM (Slovacia), Interkulturelles Zentrum (Austria) este unitatea coordonatoare a acestei initiative. Obiectivul este acela de a aduce laolalta profesori si elevi din scolile din Europa centrala si de sud–est, depasind astfel granitele geografice, pentru a participa in parteneriat la competitia de proiecte. 

 

Scoala Pietroasa s-a aliat cu o scoala din Plovdiv, Bulgaria, aplicand la aceasta competitie cu proiectul Our Green Planet, propunand impadurirea cu puieti a unor suprafete defrisate in mod necontrolat, mai ales a terenurilor aflate in panta, care sunt un factor de risc al alunecarilor de teren in cazul precipitatiilor abundente. Proiectul a fost declarat castigator, juriul apreciind intentia pe care ne-am exprimat-o in cadrul acestuia.
Cu aceasta ocazie, am fost invitata impreuna cu un elev la conferinta initiala care va avea loc la Sarajevo, in septembrie, si la conferinta de incheiere a proiectului, care va avea loc in martie la Bratislava.

 

Participarea la acest proiect da un imbold in plus elevilor, motivandu-i si dandu-le mai multa incredere in fortele proprii si in proiectele pe care le propun si le sustin.

voteaza:
Publicat luni, 11 iulie 2011 in categoriile: Proiecte, Fii responsabil | >> 0 comentarii
Adrian Enache

Voluntariatul, un mod de viata

Publicat de Adrian Enache (luni, 27 iunie 2011)

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la prima mea zi de voluntariat incep sa zambesc si sa ma simt mai bine. Numele meu este Adrian Enache si am 22 de ani. Prima iubire, primul sarut, prima dragoste sunt experiente de neuitat, dar nu cred ca egaleaza sentimentul primei zilei de voluntariat. S-a intamplat la varsta de 16 ani, am fost la o scoala generala, la ora de dirigentie sa stau de vorba cu elevii despre drepturile copilului. Nu aveam experienta, nu aveam cunostinte in domeniu, nu stiu daca aveam altceva in afara de curaj. In definitiv eu aveam 16 ani, iar copiii pe care trebuia sa-i motivez sa coopereze la orele respective aveau 12 ani.


Nu mica mi-a fost mirarea cand am observat ca nu am avut batai de cap si chiar am reusit sa-i conving pe copilasi sa participe la concursul national privind drepturile copilului. Fiecare scoala in care existau voluntari Salvati Copiii, se putea inscrie in acest concurs, cu un proiect pe tema drepturilor copilului. La sfarsitul anului cele mai bune proiecte mergeau intr-o tabara nationala care avea loc la Sarata Monteoru, judetul Buzau.


A doua experienta majora pe care am trait-o in calitate de voluntar Salvati Copiii a fost cea de moderator al atelierului Nonviolenta, din cadrul taberei nationale. Cea mai dura lectie pe care am putut sa o primesc a fost cand un copil orb, care era prezent in tabara, a tinut neaparat sa arunce cu mingea de baschet cu care ma jucam, la un cos aflat in curte. Bineinteles, primele incercari de a inscrie au fost in zadar, dar baietelul nu s-a dat batut. Nu a renuntat in ciuda insistentelor persoanelor mature care se mai aflau in tabara si a continuat sa arunce la cos pana ce a reusit sa atinga panoul si apoi, sa inscrie primul cos. Nu pot sa descriu in cuvinte bucuria copilului cand a aflat ca a inscris primul lui cos. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns lectia de pasiune si incredere in fortele proprii pe care ne-a oferit-o a continuat sa arunce la cos, pana ce a inscris trei cosuri consecutive. Prin exemplul personal, acest baietel mi-a marcat capitolul intitulat incredere in sine si perseverenta.


De la experienta cu Salvati Copiii si pana in ziua de azi urmeaza multe capitole din domenii diverse de activitate. Dupa doi ani petrecuti in Salvati Copiii m-am hotarat ca este vremea unei schimbari si astfel am cunoscut Brigada de Voluntari. Prin intermediul lor voluntariam la cele mai mari concerte din tara, unde interactionam cu persoane interesante si simpatice.


Un alt lucru cu care ma mandresc este acela ca in ciuda faptului ca armata nu mai este obligatorie, eu am facut o saptamana de armata in cadrul detasamentului Mircea cel Batran din Constanta. Am fost selectat intr-o tabara NATO desfasurata de catre MAPN in colaborare cu Cercetasii Romaniei, la care am participat si in care timp de o saptamana am simtit viata grea pe care o traieste un soldat. Am invatat ce inseamna sa porti bocanci pe timp de vara, am facut un traseu pe munte de 5 km intr-o ora, am facut zeci de flotari pentru fiecare greseala savarsita. Cel mai greu mi-a fost sa invat “sa tin cadenta” si s-a defilez la parada de final. Am invatat ca viata pe care o traim in fiecare zi, este infinit mai buna decat cea a unui soldat, am invatat ca “ordinele nu se discuta, se executa” si am invatat sa-mi spal hainele, sa spal toaletele si dusurile si nu in ultimul rand am invatat ca fiecare secunda conteaza si ca trebuie sa ma bucur din plin de viata pe care o am.


Am fost voluntar si in cadrul actiunilor de ecologizare desfasurate de Asociatia EcoAssist si niciodata nu mi-a fost rusine sa fac aceste lucruri, pe care multi le considera rusinoase. Imi amintesc cu placere de o actiune desfasurata la Sinaia la Cota 1500, cand cu ajutorul unor alpinisti am ecologizat o vale plina de deseuri, care proveneau de la cabana din apropiere. A fost o experienta extraordinara care m-a invatat ca munca in echipa aduce multe satisfactii si rezulte uimitoare.


Incet, incet am inceput sa prind drag de natura si dupa ecologizari, am fost coordonator la actiunile de plantare, desfasurate de Mai Mult Verde in Tara lui Andrei.


Cea mai placuta experienta pe care am trait-o a fost pe 25 septembrie, cand dupa un an de organizare pentru proiectul Let’s Do It, Romania! am reusit sa spun impreuna cu alti 200.000 voluntari care au participat la curatenie “We did it!” Let’s Do It, Romania! este experienta care mi-a marcat adolescenta si dezvoltarea personala. Pana in momentul respectiv am fost implicat in foarte multe actiuni de voluntariat, despre care nu am pomenit, dar Let’s Do It, Romania! le intrece pe toate. Am invatat ca entuziasmul si pasiunea cu care faci fiecare lucru trebuie sa te ghideze intreaga viata. Am invatat ca atunci cand cineva incearca sa-ti spuna “nu poti face asta”, trebuie sa nu te descurajezi si sa crezi in visele tale.


Voluntariatul este aerul pe care il respir si care ma face mult mai puternic. In Anul International al Voluntariatului te incurajez sa traiesti pentru a fi voluntar!

voteaza:
Publicat luni, 27 iunie 2011 in categoriile: Fii responsabil, Idei | >> 2 comentarii
Liana Buzea

Impreuna putem avea o Romanie mai bogata in aur verde!

Publicat de Liana Buzea (joi, 26 mai 2011)

Asta credem noi, cei de la www.plantamfaptebune.ro si de aceea ne-am propus ca printr-o actiune de 5-7 ani sa diminuam dezechilibrul generat de defrisarile masive din ultimii ani in Romania, prin initierea si derularea Miscarii Nationale de Impadurire. 

 

Te intrebi cum poti ajuta?

In primul rand, parcurge cu atentie website-ul oficial, intrucat aici afisam tot ce ar trebui pregatit pentru aceasta initiativa. Mai departe, cel mai mare ajutor pe care il cautam este acela de voluntar care sa organizeze o plantare in judetul sau. Sau, daca nu poti sa te implici atat de mult, atunci ne poti ajuta prin recomandarea initiativei catre institutii publice, companii sau ONG-uri cu care ai intrat in contact, in vederea implicarii acestora in Miscare.


Ar ajuta foarte mult daca ai promova proiectul printr-un banner pe site/ blog sau pagina de facebook proprie, sau daca ai propune suprafete noi ce pot fi incluse in Miscare.


Daca pregatesti deja o actiune de plantare, ce-ai spune daca o incluzi in Miscarea Nationala de Impadurire? Unde-s multi, puterea creste! Si nu in ultimul rand, pentru a realiza toate aceste lucruri noi avem nevoie si de resurse. Asadar, orice donatie va fi binevenita, daca poti si vrei sa ne ajuti in acest fel.


Inainte de a trece la actiune, te invitam sa citesti toate detaliile de aici:

 

·  Actiuni directe-impaduriri in fiecare judet

·  Harta zonelor despadurite

·  Campania de constientizare

·  Sponsorizari si donatii

 

Acum esti la un email distanta de cateva paduri plantate si ingrijite printr-o initiativa a societatii civile tinere. Pentru a te implica, apasa “Trimite mesaj” catre adresa  voluntar@plantamfaptebune.ro . Daca vrei sa vii la organizare, nu uita sa atasezi CV-ul.

 

voteaza:
Publicat joi, 26 mai 2011 in categoriile: Fii responsabil, Actiuni | >> 0 comentarii
Maria Besnea

Rezultatele campaniei 2%

Publicat de Maria Besnea (marti, 17 mai 2011)

Anul acesta, 40% dintre angajatii Petrom au ales sa redirectioneze 2% din impozitul pe venit catre sectorul non-guvernamental. Intre 11-20 aprilie in intreaga companie s-a desfasurat o campanie de informare cu privire la prevederea 2% din Codul Fiscal. Rezultatul: in numai 8 zile, aproximativ 1500 de angajati Petrom au depus formularele de redirectionare.

 

Campania organizata de Petrom a inceput cu materiale informative distribuite angajatilor si a continuat cu un targ gazduit in sediul Petrom City intre 11-13 aprilie, la care au fost prezente aproximativ 30 de organizatii non-guvernamentale active in domeniile mediu, educatie, sanatate si social. In alte 14 puncte de lucru din toata tara, angajatii Petrom au fost ajutati sa completeze formularele, pe care organizatorii le-au colectat si le-au trimis ulterior catre administratiile financiare corespunzatoare.

Am vrea sa credem ca numarul celor care au completat a crescut si datorita promovarii Anului European al Voluntariatului. In cadrul studiului comandat de Petrom cu ocazia campaniei 2%, 48% dintre organizatiile intervievate sunt de parere ca numarul voluntarilor este in crestere, iar anul acesta sunt apreciabil mai multi decat in anii precedenti.

In cadrul aceluiasi studiu, realizat cu ajutorul Cult Market Research pentru a determina nevoile sectorului non-guvernamental si asteptarile angajatilor Petrom, au mai fost cateva concluzii care trebuie spuse cu voce tare:

•29.6% dintre ONG-urile intervievate spun ca dezinteresul din partea institutiilor de stat este cea mai mare problema cu care se confrunta. Partea buna este ca 66.7% dintre ONG-uri considera ca implicarea mass media a crescut semnificativ comparativ cu anul trecut, ceea ce inseamna ca au un sprijin real in comunicarea mesajelor sociale.

•pentru 36% dintre ONG-uri, internetul si participarile la evenimente sunt principalele surse de informare cu privire la domeniul de activitate. Si o alta sursa foarte importanta o reprezinta colaborarea cu companiile care desfasoara actiuni de responsabilitate sociala.

Cat despre asteptarile angajatilor Petrom, acestia au declarat ca simt nevoia unei mai mari transparente in ceea ce priveste destinatia celor 2%. Majoritatea angajatilor companiei a ales ca destinatie pentru  cei 2% din impozitul pe venit sanatatea. 


Mona Nicolici, Head of Community Relations & Social Affairs Petrom subliniaza ca in cadrul acestui studiu: „am aflat ca 24% dintre acestia au redirectionat cei 2% in timpul campaniei, aproximativ 40% redirectionasera inainte si doar 13% au declarat ca se vor decide pana pe 15 mai. Aceste cifre ne arata ca demersul de informare inceput de noi in urma cu 3 ani a dat rezultate si ca foarte multi dintre colegii mei se implica in sustinerea societatii civile prin redirectionarea celor 2%.”

Multumim ONG-urilor pentru colaborare si angajatilor Petrom pentru raspunsul lor bun la aceasta campanie. Asteptarile au crescut, asa ca anul viitor ne dorim si mai mult si credem ca vom reusi.
15 mai a fost data limita de depundere a formularelor de redirectionare la administratiile financiare.


Speram ca si voi, cetatenii Tarii lui Andrei, ati fost si anul acesta alaturi de societatea civila din Romania si veti continua sa va implicati ca voluntari in programele pe care sectorul non-guvernamental le desfasoara in Anul European al Voluntariatului.

voteaza:
Publicat marti, 17 mai 2011 in categoriile: Fii responsabil, Idei | >> 0 comentarii
Ana Bulgar

Redescopera Romania responsabil in 2011!

Publicat de Ana Bulgar (joi, 28 aprilie 2011)

Ana Bulgar este Online Communication Manager in cadrul companiei Petrom. Impreuna cu o echipa puternica de colegi si bloggeri a pus in 2010 bazele campaniei “Redescopera Romania”. Acum campania a ajuns la cea de-a doua editie. 


“Redescopera Romania” este un proiect care implica un numar mare de bloggeri si oameni de social media care in 2010 au vizitat toata tara si au pus pe harta cele mai importante locuri si recomandari de vizitat pentru oricine este interesat de valorile autentice romanesti. In 2011, echipa formata de aceasta data din si mai multi oameni si-a propus sa regaseasca traditia romaneasca in locurile unde s-a pastrat neatinsa de sute de ani.


Anul trecut am plecat cu pasi timizi la drum #prinRomania (n.b. termenul sub care se gasesc pe Twitter informatiile despre campania Redescopera Romania) si ne-am intors cu o harta plina de locuri nemaipomenite ce merita vizitate in weekend, in concediu, vara, iarna, in orice moment cand ai chef de duca prin Romania.

Anul acesta ne-am hotarat sa mergem si mai departe in cautarea traditiilor #dinRomania, fiindca sunt parte din noi, fie ca le mai pastram sau nu. Este, intr-un fel, responsabilitatea noastra sa aflam care sunt traditiile din Romania, asa cum in orice calatorie in arii naturale, responsabilitatea principala este conservarea mediului.

Si-am inceput deja calatoriile noastre: prima excursie Redescopera Romania 2011 a avut loc intre 7 si 13 martie in Tara Hategului - Muntenia. In preajma Pastelui, intre 20 si 26 aprilie am mers in cea de-a doua excursie in Bucovina – Maramures. De altfel, poti vedea sutele de poze aici, pe pagina noastra de Facebook. Si anul acesta sustinem dezvoltarea turismului intern, inclusiv in arii naturale sensibile. Toate ne sunt dragi, pe toate le-am fotografiat. 


Am observat, insa, ca un numar tot mai mare de vizitatori ajunge in zone sensibile din punct de vedere ecologic, iar asta poate duce la o degradare puternica a mediului, de aceea sustinem ecoturismul – aceasta etica a turismului -  in redescoperirea Romaniei, atat in campania pe care o desfasuram, cat si in toate actiunile in care suntem implicati .
 
Redescopera Romania incurajeaza „turismul responsabil”, pentru ca desi se iau masuri cu privire la aceasta forma de turism, implementarea ei este de durata. Activitatile turistice din tara noastra sunt inca in curs de dezvoltare si de protejare; se fac investitii in populatiile locale care pana acum erau exploatate, in resurse naturale si culturale care pana de curand nu erau respectate si ocrotite suficient nici de legi, nici de institutii, nici de oameni. Asadar, deja se observa imbunatatirile din acest domeniu.

Poti citi mai multe informatii pe site si pe Facebook; astfel, ne poti insoti virtual in cele trei excursii ramase anul acesta. Dupa ce ai te-ai hotarat asupra locurilor pe care doresti sa le vizitezi, poti redescoperi Romania cu adevarat, avand la indemana recomandarile noastre. De asemenea, te poti implica in campanie folosind aplicatii de mobil pentru a ne da idei noi de locuri ce merita vizitate. Recomanda-ni-le si spune-ne parerea ta la fiecare pas!
Redescopera Romania 2011 isi propune sa implice si mai mulți romani fata de anul trecut pentru a aduce cu adevarat toata Romania pe harta.

Redescopera Romania 2011 este un proiect Petrom, in parteneriat cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 si Muzeul National al Taranului Roman.

voteaza:
Publicat joi, 28 aprilie 2011 in categoriile: Proiecte, Fii responsabil, Idei, Actiuni | >> 0 comentarii
Tudor Alina

Cum iti faci vacanta mai eco

Publicat de Tudor Alina (miercuri, 27 aprilie 2011)

Soarele straluceste, pomii de pe marginea drumului parca si-au capatat peste noapte frunzele verzi, auzim din ce in ce mai des discutii despre mare si plaja. E vremea planificarii vacantei de vara, asa ca va oferim cateva sfaturi care va ajute sa aveti o vacanta mai eco.

Cand vrei sa iti petreci vacanta intr-un mod cat mai prietenos cu mediul trebuie sa iei in calcul trei lucruri - cum iti planifici vacanta, ce faci dupa ce ajungi la destinatie si cum iti lasi casa in perioada in care lipsesti.

In faza de dinainte de alegerea unei destinatii ar trebui sa iei in considerare acele zone ce nu sunt mereu asaltate de turisti ce pot afecta integritatea si bunastarea ecosistemului. Mergi intr-o zona unde turistii  aduc beneficii comunitatii, de exemplu intr-un sat unde globalizarea nu si-a  facut simtita prezenta, unde poti descoperi traditii si obiceiuri despre care sa le povestesti prietenilor tai, ajutand astfel familiile de fermieri sa aiba un trai decent si conservand mediul.

Nu te gandi cum sa ajungi acolo cat mai repede, ci in cel mai sigur si mai putin poluant mod. Daca este posibil, mergi cu trenul si te vei bucura si de peisaje. Avioanele elibereaza in atmosfera de 3 ori mai multe noxe decat autobuzele sau trenurile. Daca mergi impreuna cu prietenii tai in vacanta, mergeti impreuna cu aceeasi masina. S-ar putea sa existe discutii pe tema talentului artistelor pop din ziua de astazi dar cel putin veti scapa de grijile legate de siguranta masinilor voastre.

Cand faci rezervarea camerei de hotel, vezi daca este un hotel eco. Exista certificari internationale ce ofera unui hotel statutul de "hotel eco", ceea ce inseamna ca modul in care foloseste energia este unul sustenabil, nu permite folosirea detergentilor toxici, are un sistem economic de iluminat etc. Hotelul Vega din Mamaia este primul hotel certificat eco din Romania, iar in Europa si America numarul hotelurilor verzi este destul de mare asa ca exista sanse sa gasesti un astfel de hotel in locul unde vrei sa-ti petreci vacanta.

Cand ai ajuns la destinatie, foloseste mijloacele de transport in comun pentru a ajunge la obiectivele pe care vrei sa le vizitezi, cumpara mancare din pietele din oras, direct de la fermieri sau pescari. Produsele sunt sanatoase si fiind produse local au un impact mai mic asupra mediului.

Daca nu aduci suveniruri prietenilor lasati acasa, trebuie sa le arati macar fotografii. Foloseste pentru camera ta digitala baterii reincarcabile si nu unele de unica folosinta. Bateriile ajunse in natura sunt responsabile de otravirea multor specii de animale.

Cat timp tu te relaxezi in vacanta, casa ta nu are nevoie de caldura sau aer conditionat, opreste-le inainte sa pleci si scoate din priza aparatura, consuma energie chiar si atunci cand nu este in functiune. Un alt beneficiul al acestei strategii de economisire a energiei este si ca vei plati mai putin cand urmatoarele facturi vor ajunge in cutia ta postala.

Am dat cateva exemple cu ajutorul carora iti poti inverzi vacanta, nu sunt pasi foarte complicati si nici greu de facut, dar pot ajuta la protejarea planetei.

voteaza:
Publicat miercuri, 27 aprilie 2011 in categoriile: Fii responsabil, Idei, Sfaturi | >> 0 comentarii
Maria Besnea

Cu 2% poti ajuta proiectele din domeniul social sa merga mai departe

Publicat de Maria Besnea (marti, 26 aprilie 2011)

Printre primele imagini de la Targul de ONG-uri organizat in Petrom City pe care le-am publicat pe Facebook si Twitter era o fotografie cu un animalut de plus intalnit la unul dintre standuri. Am publicat imaginea dupa ce am stat de vorba cu Oana, voluntarul Asociatiei de Protectia a Animalelor ROBI. De la ea am aflat ca Asociatia ROBI directioneaza cea mai mare parte a fondurilor pe care le obtine in programe de sterilizare a animalelor fara stapan.

Din partea celor de la United Way am stat de vorba cu Ben, despre care citisem in presa cu un an in urma. El e americanul care a ales sa-si petreaca 2 ani in comuna maramureseana Botiza, unde i-a invatat pe localnici limba engleza. Dupa ce l-ai cunoscut pe Ben iti dai seama cat de mult crede in programele United Way in Romania si ca banii redirectionati catre organizatie vor fi folositi asa cum trebuie. United Way sprijina organizatiile neguvernamentale ce deruleaza programe adresate celor mai vulnerabile si dezavantajate grupuri din comunitate.

Am intalnit oameni pasionati si dedicati schimbarii sociale pozitive la Salvati Copiii Romania si Samusocial, doua dintre cele mai respectate si cunoscute organizatii din Romania. Proiectele lor salveaza vietile copiilor nascuti prematur si pe ale adultilor fara adapost si deseori alina suferinte mai mari decat pot fi descrise in cuvinte.

Habitat for Humanity este organizatia care a inteles ca primul pas spre o dezvoltare comunitara sanatoasa si sustenabila este indeplinirea nevoilor elementare de supravietuire (cum este nevoia de adapost). Cu 2% ii puteti ajuta sa le ofere un camin celor ce nu si-l pot asigura singuri.
 
Fundatia Motivation Romania ne-a rugat sa redirectionam cei 2% din impozitul de venit spre organizatia lor pentru a-i ajuta pe copiii si tinerii cu dizabilitati intelectuale aflati in grija lor. Cu banii stransi, 30 de copii si tineri dezinstitutionalizati din Centrul de Plasament Tancabesti vor avea sansa sa aiba o viata cat mai apropiata de cea dintr-o familie.


Voluntarii si coordonatorii de proiecte ai Hope and Homes for Children isi doresc o casa si o familie pentru fiecare copil din Romania. Programele lor urmaresc inlocuirea sistemului institutional de protectie a copilului, cu un sistem bazat pe conceptul familial. Ei cred ca iubirea este foarte importanta in dezvoltarea unui copil si prin 2% puteti sa ajutati la formarea unei noi familii.

Ne-am bucurat cand am reintalnit la targ si doua dintre organizatiile a caror creativitate o admiram - Charity Gift si Ateliere fara Frontiere. Charity Gift sustine numeroase ONG-uri prin redirectionarea unei parti din banii platiti pentru diferite obiecte ce se vand pe site-ul lor. Ateliere fara Frontiere s-a gandit ca poate folosi toate acele computere vechi ce se umplu de praf prin debarale, mansarde sau depozitele companiilor, oferind locuri de munca unor categorii defavorizate de persoane si dotand organizatiile nonguvernamentale ce nu-si permit echipamente noi.

Toate organizatiile de mai sus sunt o alegere inteleapta pentru cei 2% din impozitul pe venit. Aflati mai multe despre cum ii puteti sprijin aici.

voteaza:
Publicat marti, 26 aprilie 2011 in categoriile: Proiecte, Fii responsabil, Idei | >> 0 comentarii
Maria Besnea

2% pentru mediu

Publicat de Maria Besnea (joi, 21 aprilie 2011)

Astazi aducem pe Jurnal cateva dintre proiectele pe care ni le-au prezentat organizatiile nonguvernamentale prezente la targul organizat saptamana trecuta in Petrom City. Va prezentam mai jos cateva ONG-uri de mediu care ne-au placut si pe care vi le recomandam cu drag ca destinatie pentru cei 2% din impozitul pe venit.

Asociatia Ecologica TurismVerde ne-a invitat la atelierele de creatie GreenArts si EcoArt, despre care puteti afla mai multe aici. Spun despre ei ca sunt o organizatie mica, dar cu proiecte ambitioase. Promoveaza satul turistic traditional romanesc si bunastarea sociala si economica a Tarii Fagarasului prin valorificarea unitara a potentialului turistic al regiunii.

Oceanic Club, organizatie despre care v-am mai povestit pe Jurnal, ofera consultanta si instruire pentru misiuni expeditionare, instruire pentru cei ce vor sa descopere viata subacvatica si numeroase prezentari. Ne-a impresionat pasiunea ce le insoteste discursurile despre viata in Marea Neagra.

MaiMultVerde  si Salvati Dunarea si Delta nu mai au nevoie de nicio prezentare, sunt printre cele mai cunoscute organizatii de mediu din Romania. MaiMultVerde a fost mereu un partener de incredere pentru Tara lui Andrei in organizarea plantarilor, iar Salvati Dunarea si Delta duce de ani de zile lupte indelungate pentru protejarea rezervatiei din Delta Dunarii.

Cei de la Viitor Plus ne-au indemnat sa adoptam copaci si ne-au aratat ca ecologia se-mpaca foarte bine cu sprijinirea categoriilor defavorizate prin proiectul lor „Reciclata” in cadrul caruia asigura locuri de munca celor mai putin norocosi si colecteaza hartie pe care o recicleaza.

Green Revolution este prima organizatie de ecologie urbana din Romania si face parte din acelasi grup cu revista de ecologie Green Report. Au avut parteneriate cu Primaria Capitalei, pentru proiectul „Capitala creste verde” si cu cea Primaria Sectorului 1 pentru primul program de bike-sharing din Romania („La pedale”). Au adus la targul ONG-urilor din Petrom City si o bicicleta din programul „studentObike”.

Eco-Civica poate fi considerata organizatia-gardian a respectarii nomelor de mediu in Romania. Reactioneaza de fiecare data cand parcurile sunt amenintate de buldozere si drujbe sau cand spatiul verde risca sa fie acoperit de asfalt. Puteti afla detalii despre proiectele lor din ultimii ani aici.

Acestea sunt doar cateva dintre organizatiile nonguvernamentale din Romania care protejeaza mediul inconjurator. Va invitam sa cautati si alte organizatii care actioneaza in judetul sau orasul vostru, daca vreti ca cei 2% din impozitul vostru pe venit sa se transforme intr-un mediu mai curat si un aer mai proaspat.

Maine vom reveni cu vesti despre organizatiile care actioneaza in domeniul sanatatii.

Aici aflati mai multe detalii despre cum puteti redirectiona cei 2% din impozitul pe venit catre sectorul nonguvernamental.

voteaza:
Publicat joi, 21 aprilie 2011 in categoriile: Proiecte, Fii responsabil, Mituri | >> 0 comentarii
Mona Nicolici

Tara lui Andrei – o tara a oamenilor responsabili

Publicat de Mona Nicolici (luni, 04 aprilie 2011)

Responsabilitate este un cuvant mare. Adica presupune foarte multe: de la respect si asumare pana la implicare. Respect pentru noi si cei din jurul nostru, asumarea unei actiuni pe care vrem sa o facem si implicare totala, daca vrem sa reusim ceea ce ne propunem. Si aceasta valoare este cea pe care trebuie sa o avem in gand atunci cand aplicam sau votam un proiect in concursul din Orasul Tau .


Noi, toti cetatenii Tarii lui Andrei, ne dorim sa schimbam lumea din jurul nostru in bine, fie ca acest lucru inseamna sa ajutam comunitatile din care facem parte:gradinite, scoli, parcuri, orase sau chiar, intreaga tara. De aceea, incercam sa-i incurajam pe toti cei care au initiative bune sa si le duca la indeplinire, pentru ca doar asa pot face diferenta.


Suntem convinsi ca toti cei care aplica pentru finantare in cadrul concursului de proiecte din Orasul tau sunt oameni de bine.


De aceea, echipa Tara lui Andrei face un apel catre cei care, credem noi, isi doresc prea mult sa castige, sa foloseasca doar metodele de promovare prevazute in regulament. Crearea unor conturi multiple de pe care sa voteze nu reprezinta o solutie si nu face decat sa ingreuneze procesul de decizie.


Haideti sa ne concentram pe frumusetea proiectelor si pe o promovare care sa se bazeze pe incredere in potentialul ideii voastre!


Daca inscrii un proiect in concurs, atunci vorbeste despre el de cate ori ai ocazia. Transmite link-ul catre proiect prietenilor, colegilor, vecinilor tai fie pe mail, pe facebook, pe messenger, pe twitter sau pe alte retele sociale, conteaza ca tu sa crezi in el.

 

Daca tu esti convins ca merita sa castige, atunci vei  transmite acest sentiment si celor care te aud, citesc sau vad vorbind despre el. Si in mod singur il vor vota. Mai ales in Tara lui Andrei trebuie sa ne respectam spiritul responsabilitatii. In acest fel dam sanse egale fiecarei propuneri pentru ca toate vor sa contribuie la drumul schimbarilor in bine pe care il parcurgem impreuna in Tara lui Andrei.

 

Cu drag,
Mona Nicolici

voteaza:
Publicat luni, 04 aprilie 2011 in categoriile: Proiecte, Fii responsabil, Idei | >> 1 comentariu
<<     <     123456789     >     >>

Participa la actiuni de voluntariat:

<februarie 2012>
303112345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728291234
567891011

Jurnalul Tarii lui Andrei

Jurnalul Tarii lui Andrei

Rasfoieste Jurnalul si implica-te in dezbatere prin comentarii sau propuneri de articole noi. >> detalii

Aboneaza-te prin e-mail

Fii la curent cu actiunile si noutatile din Tara lui Andrei.