15 ian. 2010
Petrom, impreuna cu BRD, Orange si Lafarge, sunt primele companii din Romania care si-au evaluat investitiile in comunitate cu ajutorul metodologiei London Benchmarking Group (LBG).
Asociatia pentru Relatii Comunitare (ARC) a introdus acest serviciu in tara noastra in septembrie 2008. Acest model a fost dezvoltat in urma cu 15 ani de companii din Marea Britanie interesate sa cunoasca eficienta programelor de implicare comunitara.
In 2009 s-a format grupul LBG Romania, care are in prezent patru companii membre: Petrom, BRD, Orange Romania si Lafarge Romania.
ARC a comunicat recent incheierea primului an de functionare in Romania a serviciului LBG si a prezentat un raport pe baza datelor furnizate de companiile care au apelat la acest serviciu.
Companiile implicate au avut astfel o imagine globala, atat despre impactul real al proiectelor lor, cat si asupra resurselor de orice tip pe care le-au investit. In plus, ele au primit din partea consultantilor ARC si sugestii pentru a-si eficientiza, in viitor, proiectele comunitare.
Rezultatele implicarii in comunitate a celor 4 companii, pentru anul 2008
• Valoarea totala a contributiilor comunitare a companiilor membre LBG Romania este de 5.270.000 Euro.
• Proiectele desfasurate au avut 310.000 beneficiari
• Un angajat implicat in programe comunitare al uneia din companiile membre a voluntariat, in medie, in 2008 – 32,78 ore, adica 4 zile de lucru.
Companiile au atras si surse suplimentare de finantare, pe langa contributiile proprii. In acest fel, clienti, angajati, parteneri de afaceri sau donatori institutionali au ales sa se alature initiativelor respective. Astfel, pe langa suma totala investita de companii, ele au atras in plus peste 685 000 Euro.

Domeniile catre care s-au indreptat cele mai multe investitii ale celor 4 companii membre LBG Romania au fost: protectia mediului (33%), categorii sociale dezavantajate (21%), interventii in cazuri de calamitati (16%) si educatie si tineret (15%).
Alte articole despre acest subiect au fost publicate pe site-ul www.responsabilitatesociala.ro si pe site-ul organizatiei ARC - www.arcromania.ro.