Corpul C al Colegiului "Gh. Asachi" BT este situat în zona industrială a oraşului, într-un cartier defavorizat. În faţa şcolii se află o şosea folosită de maşinile de tonaj. Nu există nici un gard care să separe spaţiul şcolii de stradă. Acesta este necesar pentru siguranţa elevilor, dar şi dpdv estetic şi ecologic: toate deşeurile din această zonă sunt aduse de vânt în faţa şcolii, dând un aspect urât, impropriu din punct de vedere igienic. Aspectul<
În cadrul proiectului se vor realiza lucrări de reabilitare şi amenajare a spaţiului de 1600mp din jurul şcolii: realizarea unor trepte şi alei de acces, montarea gardului de protecţie, plantarea puieţilor care să asigure un filtru natural privind noxele din zonă, gazonarea a 700mp, amenajarea unor aranjamente florale pentru implicarea elevilor preşcolari, activitate potrivită nivelului de vârstă a acestora. Se vor realizarea ore de consiliere pe teme ecologice în vederea conştientizării elevilor privind importanţa implicării lor în proiectele de mediu. Elevii vor fi informaţi privind colectarea selectivă a deşeurilor în vederea respectării normelor europene şi montarea europubelelor pentru hârtie şi PET-uri. Prin comunicarea copil-părinte comunitatea va avea o şansă în plus să înţeleagă necesitatea colectării selective şi folosirea eficientă a eurocontainerelor şi europubelelor.
|
RODICA GAVRIL
(comentariu trimis pe 3 Mai 2010, la ora 11:41)
Proiectul ofera oportunitati deosebite pentru elevii si profesorii colegiului, pentru copiii inscrisi la gradinita scolii si pentru intregul cartier - un mediu mai sigur si mai curat pentru ei, implicare, lucru in echipa, voluntariat. Va rugam sa ne sustineti ca sa-l putem realiza!
|
|
NICOLINA JURJESCU
(comentariu trimis pe 3 Mai 2010, la ora 17:26)
Sper ca botosanenii, dar mai ales elevii, sa fie uniti asa cum au fost la proiectul propus de C.N. A.T.Laurian.
Bafta multa!
|
|
sarbu alin
(comentariu trimis pe 3 Mai 2010, la ora 23:18)
O idee foarte buna si o initiativa laudabila. Apreciez faptul ca initiatorii proiectului s-au gandit si la corpul C, Va urez mult succes.. Bilo
|
|
Ionut Ivanescu
(comentariu trimis pe 4 Mai 2010, la ora 00:18)
Liceul acesta este cel mai bun din oras fiind urmat de C.N.A.T.Laurian su tot botosaniul sper ca va fi alaturi de acesta .
|
|
Livia Mihaela Petrune
(comentariu trimis pe 4 Mai 2010, la ora 08:35)
Scoala conteaza si pentru cei din Botosani domnule Mintas si de aceea ne dorim sa castigam - pentru ca ne pasa!!! Bafta "Scoala mea"!
|
|
Alexandru Cozminca
(comentariu trimis pe 4 Mai 2010, la ora 12:30)
Haideti, dati cat mai multe voturi!!!!!
|
|
Sorin Constantin Apavaloae
(comentariu trimis pe 4 Mai 2010, la ora 12:31)
Sper sa castigam.
Succes!
|
|
Andreea Mihaela Marcu
(comentariu trimis pe 4 Mai 2010, la ora 12:33)
Succes speram sa castigam!
|
|
Cosmin Tiganasu
(comentariu trimis pe 4 Mai 2010, la ora 12:36)
sper sa castigam!!!
|
|
Sorin Darau
(comentariu trimis pe 4 Mai 2010, la ora 18:34)
Mai lasatii si pe ceilalti sa castige ! E logic ca veti castiga din nou doar va voteaza cei ce au castigat si luna trecuta ! :(
|
|
Maricel Chesche
(comentariu trimis pe 4 Mai 2010, la ora 22:06)
proiect foarte bun care merita sa castige
|
|
Eliza-Marciana Chirila
(comentariu trimis pe 5 Mai 2010, la ora 14:20)
Sunt de acord cu Sorin Darau..
|
|
Radu Serfezeu
(comentariu trimis pe 5 Mai 2010, la ora 14:47)
incercati sa nu fiti atat de nesimtiti pe cat sunteti si lasati si altor orase sansa de a reabilita sau de a face ceva ... imi pare rau dar sunteti nesimtiti :D
|
|
catalin porceanu
(comentariu trimis pe 5 Mai 2010, la ora 15:29)
bafta
|
|
cristina ciobanu
(comentariu trimis pe 5 Mai 2010, la ora 16:42)
Mult succes!
|
|
Adrian Panaete
(comentariu trimis pe 5 Mai 2010, la ora 17:33)
Daca solidaritatea si buna promovare a unui proiect inseamna nesimtire atunci si eu ( in nesimtirea mea - cu multumiri pentru sprijinul acordat in luna precedenta ) am votat, din toata inima, acest proiect. Mult succes Asachi. Cei din C.N.A.T.L. sunt este trup, suflet, mouse si tastatura alaturi de voi. ;)
|
|
anamaria berlea
(comentariu trimis pe 5 Mai 2010, la ora 22:15)
sunt foarte fericita ca sunt la aceasta scoala si sper ca o vom tine tot asa.SUNTEM CEI MAI TARI!!!!!!!!!!!!!
|
|
sarbu alin
(comentariu trimis pe 6 Mai 2010, la ora 11:27)
Pe cine faci dumneata nesimtit domnule Radu Serfezeu ? Nu ti-e rusine ?
|
|
Emanuel Ifrim
(comentariu trimis pe 6 Mai 2010, la ora 12:44)
Mult noroc!!
|
|
Radu Serfezeu
(comentariu trimis pe 6 Mai 2010, la ora 16:06)
imi pare rau domnule Sarbu Alin .... dar este adevarat ! din pacate..
|
|
adriana
(comentariu trimis pe 6 Mai 2010, la ora 20:37)
Sigur ca aceste comentarii impertinente si nesimtite ne vor face sa ne mobilizam si de acesta data si sa va dam cu tifla in final. E usor sa jignesti. Mobilizati-va fratilor! Nu stati aiurea pe net sa faceti comentarii de doi lei.
|
|
Horia Piscunov
(comentariu trimis pe 7 Mai 2010, la ora 10:47)
BIne spus lasati si pe alti sa cistige!
|
|
Iustin Ouatu
(comentariu trimis pe 7 Mai 2010, la ora 19:39)
Un proiect foarte bun , copii vor fi in siguranta la scoala, protejati de masini si utilajele de mare tonaj . Mult noroc , sper sa reusiti!
|
|
Iustin Ouatu
(comentariu trimis pe 7 Mai 2010, la ora 19:41)
Un proiect foarte bun , copii vor fi protejati de masini si de utilajele de mare tonaj. Mult noroc , sper sa reusiti !
|
|
Emanuela Arcu
(comentariu trimis pe 7 Mai 2010, la ora 21:10)
Speram sa castigam...succes!
|
|
marius
(comentariu trimis pe 8 Mai 2010, la ora 00:40)
imi pare rau sa te dezamagesc Ionut Ivanescu,dar A.T.Laurian e mai bun decat Gh. Asachi.
|
|
florin ungureanu
(comentariu trimis pe 8 Mai 2010, la ora 07:59)
Ma bucur ca elevii din Botosani sunt uniti dar asta nu inseamna ca au dreptul sa castige non-stop mai ales ca sunt si alte proiecte mult mai necesare decat acesta. In afara de faptul ca elevii colegiului ar putea sa mai puna din cand in cand mana si pe cate o grebla, sapa sau alta unelta. Oricum, felicitari pentru unitatea elevilor din Botosani.
|
|
bogdan ienciu
(comentariu trimis pe 8 Mai 2010, la ora 15:26)
in loc ca cei de la petrom sa faca un balans si sa aibe mai multe orase sansa se pare ca numai botosaniul are nevoie de reabilitare logic ar fi ca in fiecare an sa poate participa un singur proiect dintr-un singur oras pacat de altii...
|
|
ClaudyaB
(comentariu trimis pe 9 Mai 2010, la ora 11:12)
Succes! Vă vom susţine!
|
|
LILIANA CRISTINA SANDU
(comentariu trimis pe 9 Mai 2010, la ora 19:29)
succes!
|
|
LILIANA CRISTINA SANDU
(comentariu trimis pe 9 Mai 2010, la ora 19:29)
succes!
|
|
miruna Ioan
(comentariu trimis pe 10 Mai 2010, la ora 14:54)
succes!
|
|
Beni Laslau
(comentariu trimis pe 10 Mai 2010, la ora 21:59)
hai frate ma lasi,vreti prea multe! Hai Brasovu! Mutativa in brasov si votati "modalitati pentru formare a comportamentului eco-civi' -asta merita!
|
|
Radu Serfezeu
(comentariu trimis pe 10 Mai 2010, la ora 22:46)
si nu va bateti capu ca nu sunt in concurs ... dar ma deranjeaza atitudinea unora dintre voi ...
|
|
C Laura-Elena
(comentariu trimis pe 11 Mai 2010, la ora 00:34)
Trebuie sa castigam !!
|
|
madalina Ceobanu
(comentariu trimis pe 11 Mai 2010, la ora 14:26)
succes:D
hai electro;))
|
|
Razvan Oancea
(comentariu trimis pe 11 Mai 2010, la ora 20:56)
cel mai varza liceu,nul votati!!!!
|
|
Bogdan Haiduc
(comentariu trimis pe 11 Mai 2010, la ora 21:50)
toti elevii acestui liceu ar trebui sa voteze!!!
|
|
ab initio
(comentariu trimis pe 12 Mai 2010, la ora 01:16)
Vă doresc să reuşiţi în tot ceea ce va-ţi propus ! Succes!
|
|
Ionut Ivanescu
(comentariu trimis pe 12 Mai 2010, la ora 11:39)
Botosaniul cel mai mic si cel mai unit oras .....sunt sigur ca vom castiga
|
|
ghitun razvan-stefan
(comentariu trimis pe 12 Mai 2010, la ora 15:31)
io sunt elev la aceasta scoala si am un sfat VOTATZI pentru un viitor mai bun si o scoala mai buna.un vot conteaza. pentru profesorii din acest colegiu indrumatzi elevii asa cum au facut alti profesori.SUCCES sper ca la toamna sa vad ca corpul C va arata mult mai bine.si inca ceva va rugam cei care avetzi relatii ajutatzine cu niste pc-uri mai bune si un mobilier mai bun .razvanel elev in clasa a 9 a O
|
|
Robert Sperchez
(comentariu trimis pe 12 Mai 2010, la ora 20:10)
Inteleg ca aveti nevoie de un gard dar votati pe cineva care chiar face ecologie cu adevarat nu ca va trebuie un gard nou!
|
|
Horia Marian
(comentariu trimis pe 13 Mai 2010, la ora 08:14)
un proiaect de kkt nu mai votati!!!!
|
|
Vlad Ciulei
(comentariu trimis pe 13 Mai 2010, la ora 15:08)
Bun proiect insa veti pierde in fata celor de la BRASOV.E cel mai bun proiect.O sa pierdeti la vreo mie de voturi!
|
|
Petria Iulia
(comentariu trimis pe 13 Mai 2010, la ora 18:21)
proiectul de la brasov e CEL MAI BUN!!!SI O SA CASTIGE!!!!!nu va mai pierdeti timpul degeaba....
|
|
rebeca prodan
(comentariu trimis pe 13 Mai 2010, la ora 20:43)
este un proiect bun....numai ca sunteti pe locul doi...hai BRASOV
|
|
Mihai Gavril
(comentariu trimis pe 14 Mai 2010, la ora 08:31)
un proiect slab desi sunt din Botosani nu vreau sa castigati voi nu-mi place proiectul
|
|
RODICA GAVRIL
(comentariu trimis pe 14 Mai 2010, la ora 09:23)
Invit pe toti cei care acceseaza sectiunea de comentarii sa-si exprime opiniile intr-un mod civilizat. Proiectele in concurs incearca sa rezolve probleme ale comunitatii, iar calitatea lor nu depinde de calitatea scolilor sau a organizatiilor care le-au depus, deci ele nu trebuie sa genereze conflicet de interese. Va adresez rugamintea de a participa la acest exercitiu civic, prin sustinerea comunitatii ori a proiectului pe care il apreciati, fara sa intrati in polemici neloiale cu cei care le instiga. Sper sa reusim, impreuna, sa dovedim ca suntem uniti, prin voturile exprimate, dar si ca avem bun simt si stim sa ne respectam unii pe altii!
|
|
roxana azoitei
(comentariu trimis pe 14 Mai 2010, la ora 10:31)
Succes Colegiului nostru.merita sa castige!
|
|
ionut baltag
(comentariu trimis pe 14 Mai 2010, la ora 15:39)
Vă doresc să reuşiţi în tot ceea ce va-ţi propus ! Succes
|
|
LUCIAN CATALIN LUCAN
(comentariu trimis pe 14 Mai 2010, la ora 23:27)
trebuie sa postam anunturi cu Taraluiandrei pe toate site-urile de socializare pe care avem cont pentru o mai buna informare a opiniei publice despre acest proiect...si sa speram ca vom avea si rezultate...asa ca promovati proiectul!!!
|
|
ionut todireanu
(comentariu trimis pe 15 Mai 2010, la ora 08:53)
Laurianul va sustine
|
|
vasile ionut oniciuc
(comentariu trimis pe 15 Mai 2010, la ora 09:59)
Hai Electro!!!!!!!!!!!
Vom Castiga:X
Pt noi sa avem o scoala mai buna!!!!
|
|
Radu Serfezeu
(comentariu trimis pe 15 Mai 2010, la ora 11:18)
ar trebui ca si ce-i din Botosani sa invete ce este respectul si bunul simt ...
|
|
Radu Serfezeu
(comentariu trimis pe 15 Mai 2010, la ora 11:18)
cei din Botosani *
|
|
Beni Laslau
(comentariu trimis pe 15 Mai 2010, la ora 13:27)
doamne,deci noi vrem sa salvam natura,si astia vor sasi renoveze scoala....aoualeu,nu meritati
|
|
stefan froicu
(comentariu trimis pe 17 Mai 2010, la ora 17:30)
ne dorim foarte mult sa castigam acest concurs deoarece dorim sa aveam cel mai frumos liceu .... si adolescentii de la asachi merita acest lucru;)
|
|
Vlad Ciulei
(comentariu trimis pe 17 Mai 2010, la ora 18:16)
In Botosani e ca la tara.Numai ca e poluat si sunt numai blocuri.Si proiectul e f foarte slab.O sa castigati cum o sa castig io presedentia!
|
|
Vlad Ciulei
(comentariu trimis pe 17 Mai 2010, la ora 18:17)
Sunt numai blocuri si nu sunt case la asta ma refer prostilor.
|
|
Alex Harhas
(comentariu trimis pe 17 Mai 2010, la ora 21:34)
Votati
|
|
Ionut Ivanescu
(comentariu trimis pe 18 Mai 2010, la ora 16:21)
Laurianul ne-a tradat ei s-au vazut cu sacii in caruta sh gata au uitat knd ne cereau voturi :(
|
|
razvan
(comentariu trimis pe 18 Mai 2010, la ora 21:24)
eu sper din tot sufletul sa pierdeti huooooooooooooooooooooooooooo!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! *******
|
|
Oana Maria Ursachi
(comentariu trimis pe 19 Mai 2010, la ora 09:36)
multa bafta Asachi! sunt tare mandra de liceul meu!
|
|
vreme eusebiu
(comentariu trimis pe 19 Mai 2010, la ora 10:31)
mult succes colegiuluy tehnik ghe.asachi
|
|
catalin sticlariu
(comentariu trimis pe 19 Mai 2010, la ora 11:00)
succes Gh. Asachi
|
|
rebeca prodan
(comentariu trimis pe 19 Mai 2010, la ora 13:30)
sper sa castigati dar ...si eu sunt intro echipa si vreau sa castig ..........doar cineva stie cine va castiga dintre noi sau voi
|
|
rebeca prodan
(comentariu trimis pe 19 Mai 2010, la ora 14:27)
doamne,deci noi vrem sa salvam natura,si astia vor sasi renoveze scoala....aoualeu
|
|
sebastian alexandru
(comentariu trimis pe 19 Mai 2010, la ora 18:50)
Este un proiect exceptional deoarece:
-rezolva o problema a comunitatii scolare;
-face educatia comportamentului ecologic;
-dezvolta aptitudini manageriale la elevi;
-induce o atitudine civic sanatoasa in comunitatea elevilor;
-completeaza curricula scolara deficitara in activitati practice datorate lipsei resurselor si subfinantarii;
-poate fi punctul de plecare in conceperea si derularea altor proiecte;
-educa elevii mai intai spre a preveni si apoi spre a combate;
-implica toata suflarea scolii-elevi si profesori;
|
|
Antoneta Molocea
(comentariu trimis pe 19 Mai 2010, la ora 20:06)
Succes, va sustin din toata inima.
|
|
ileana mihai
(comentariu trimis pe 20 Mai 2010, la ora 08:55)
succes
|
|
RODICA GAVRIL
(comentariu trimis pe 20 Mai 2010, la ora 10:47)
Proiectul nostru va oferi un mediu mai sigur, mai curat si mai verde pentru cei 125 de copii ai gradinitei colegiului, cei aproape 600 de elevi care invata in corpul C si cei peste 500 de elevi care fac practica saptamanala sau comasata in atelierele scolii. Aceasta reabilitare si, mai ales, implicarea activa a copiilor, tinerilor si familiilor lor pentru realizarea ei efectiva, va fi foarte importanta pentru cartierul industrial in care se afla corpul C si atelierele scoala. Invitam si parintii copiilor si elevilor nostri sa ne sustina, prin voturile exprimate - proiectul nostru va avea un impact benefic asupra mediului in care invata si se joaca copiii lor!
|
|
Dorobantu Robert
(comentariu trimis pe 20 Mai 2010, la ora 15:45)
Votati acest proiect pentru binele acestor copii.
|
|
Marius NISTOR
(comentariu trimis pe 21 Mai 2010, la ora 15:26)
Succes!
|
|
Vreme Timotei
(comentariu trimis pe 21 Mai 2010, la ora 16:13)
merita bani liceul asachi deoarece este liceul cel mai cautat de elevi
|
|
florin cobuz
(comentariu trimis pe 22 Mai 2010, la ora 10:23)
stiu k putem castiga!!!!!!!!!!!!!!!succes!!!!!!!!!!!!!!!!!
|
|
Ovidiu Andrei
(comentariu trimis pe 22 Mai 2010, la ora 11:44)
Succes, sper sa castigati.multa bafta.
|
|
borsan maria
(comentariu trimis pe 22 Mai 2010, la ora 17:47)
va urez succes!
|
|
Viorel Toma
(comentariu trimis pe 22 Mai 2010, la ora 21:37)
Este un proiect interesant si deosebit.Multa bafta şi succes Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi
|
|
Aurelia Toma
(comentariu trimis pe 22 Mai 2010, la ora 21:47)
Este un proiect exceptional deoarece implementeaza o atitudine civica sanatoasa in costiinta elevilor.Mult succes!
|
|
VICTOR GAVRIL
(comentariu trimis pe 23 Mai 2010, la ora 14:55)
Sper sa reusim impreuna !
VICTOR
|
|
Stefan Gavrilescu
(comentariu trimis pe 23 Mai 2010, la ora 17:27)
Bafta ma
|
|
Teodor Mardare
(comentariu trimis pe 23 Mai 2010, la ora 20:28)
Imi place foarte mult acest proiect. Vreau pe aceasta cale sa urez succes prietenului meu de-o viata ce are norocul indescriptibil de a studia la acest colegiu: Ionut Ivanescu. Va spun fetelor, săriți pe el!
|
|
Teodor Mardare
(comentariu trimis pe 23 Mai 2010, la ora 20:34)
Laura Korina, aș vrea sa poftesc adresa dumneavoastra de email pentru anumite discutii cu caracter important.
|
|
Laura Korina
(comentariu trimis pe 23 Mai 2010, la ora 20:37)
domnule Teodor , v-am trimis intr-un mesaj privat adresa mea de email , o seara buna in continuare , dumneavoastra , familiei , si tuturor ce lor care se bucura de acest site mirific , prin toate chestiile ce tin de el , si de alesii lui cetateni , care fac aceasta lume mai buna pe zi ce trece . Folositi prezervative
|
|
Teodor Mardare
(comentariu trimis pe 23 Mai 2010, la ora 20:40)
Am primit! multumesc foarte mult. Ba mai mult, sunt foarte de acord cu indemnurile dumneavoastra. Vom continua conversatia pe email.
|
|
maricel piciarca
(comentariu trimis pe 23 Mai 2010, la ora 23:40)
Succes Electro !!!!!!
Felicitari Rodica pentru initiativa echipei voastre. Va sustine cei mai simpatic absolvent al acestui liceu si cel mai bun prieten si admirator al tau ,PICI.
Sper ca la urmatoarea intilnire a absolventilor sau vizita in Botosani sa ne vedem.
BAFTAAAAA !
Saluta din prtea mea pe toata conducerea liceului si in special pe doamna diriginta Hutanu Mariana.
|
|
maricel piciarca
(comentariu trimis pe 23 Mai 2010, la ora 23:47)
BRAVO ELECTRO !!!
Normal ca vom cistiga.Nu exista altii mai buni.
|
|
Gabriela Mangir
(comentariu trimis pe 24 Mai 2010, la ora 11:38)
succes! sper sa castigati!
|
|
PERY
(comentariu trimis pe 24 Mai 2010, la ora 21:18)
noi nu vrem sa ne renovam scoala cu acesti bani vream sa facem mai in siguranta si mai verde . Plus de asta aici in corpul C iti trebuie o barca pt a tranversa unele balti de pe alee. SUCCES BOTOSANI. Cei de laBV se cred tare dar o sa radem noi pe 1 iunie de ei ! :))
|
|
denisia berdar
(comentariu trimis pe 25 Mai 2010, la ora 13:11)
succes!
|
|
Ionut Ivanescu
(comentariu trimis pe 25 Mai 2010, la ora 16:17)
Andrei Mardari ms pt complimente Pretenul meu de o viatza ms moolt cel mai bun baiat pacat ca nimeni nu-l cunoaste.
|
|
Ionut Ivanescu
(comentariu trimis pe 25 Mai 2010, la ora 16:18)
sau TEODOR Mardare
|
|
Ionut Ivanescu
(comentariu trimis pe 25 Mai 2010, la ora 16:37)
p
|
|
marian
(comentariu trimis pe 25 Mai 2010, la ora 17:27)
in ciuda criticilor ... vom castiga:X hai electro
|
|
Iulia Chisalita
(comentariu trimis pe 25 Mai 2010, la ora 17:39)
Bafta Asachi...sunteti tari..toata sustinerea de la C.N.A.T.L...o sa castigati sigur in ciuda tuturor jignirilor si a speculatiilor...
|
|
Pumpkin Anomis
(comentariu trimis pe 25 Mai 2010, la ora 17:54)
eu cred ca pentru proiectul acesta ar trebui sa va adresați conducerii școlii și nu unui proiect de ecologizare.nu are nici un fel de treaba.
|
|
Mihail Eduard Driga
(comentariu trimis pe 25 Mai 2010, la ora 21:34)
proectul mi se pare foarte interesant
|
|
Vlad Bindac
(comentariu trimis pe 25 Mai 2010, la ora 22:04)
mult succes!
|
|
Virgil Bratanescu
(comentariu trimis pe 25 Mai 2010, la ora 23:00)
La indemnul bunnului meu prieten, fratele dnei Rodica Gavril sefa de proiect, am acordat un vot proiectului vostru si va urez mult succes in continuare !
|
|
adriana daniliuc
(comentariu trimis pe 26 Mai 2010, la ora 10:45)
bafta...cel mai bun liceu "Ghe.Asachi"!!!
|
|
RODICA GAVRIL
(comentariu trimis pe 26 Mai 2010, la ora 10:58)
Invit pe toti cetatenii Tarii lui Andrei sa respecte principiile la care au aderat, odata cu optiunea de a dobandi aceasta calitate! Bunul simt, raspunderea personala fata de tot ceea ce facem si spunem, simtul civic si estetic, respectul fata de noi insine, de cei din jur si de munca lor, demonstrarea calitatilor formate in scoala sunt doar cateva dintre ele. Acest site nu este unul oarecare, ci unul cu un puternic caracter educational si civic. Comentariile la acest proiect trebuie sa respecte, si ele, principiile amintite. Doriti sa ne sprijiniti? Este minunat - votati pentru noi si,eventual, incuraja-ti-ne! Nu - aveti dreptul la opinie, si o respectam. Dar va rugam sa ne respectati si voi, chiar daca nu ne votati!
|
|
alin dumitru scrobanita
(comentariu trimis pe 26 Mai 2010, la ora 11:18)
sunt alaturi de liceul meu in care am anvatat si miam facut cei ma buni prieteni
|
|
madalina istrate
(comentariu trimis pe 26 Mai 2010, la ora 11:31)
bafta
|
|
Cristian Trandaf
(comentariu trimis pe 26 Mai 2010, la ora 15:05)
Este un proiect exceptional deoarece implementeaza o atitudine civica sanatoasa in costiinta elevilor.Mult succes!
|
|
ionela alexandru
(comentariu trimis pe 26 Mai 2010, la ora 20:33)
aveti grija ca trisati !!!!!!!!si nu o sa va mearga bn prea mult timp !!! vedeti ce faceti .....fraierilor ....!!!!
|
|
fetitza fetitza
(comentariu trimis pe 26 Mai 2010, la ora 21:13)
multa bafta ... daca a sustine o cauza buna inseamna sa fim nrsimtiti atunci ma alaturi si eu nesimtitilor si va urez multa bafta
|
|
Andreea Rotariu
(comentariu trimis pe 26 Mai 2010, la ora 23:03)
Suntem cei mai uniti si speram sa fim asa pana la incheierea proiectului!Multumim celor care ati votat si celor care ne sustin in continoare!Succes Colegiului Tehnic Gh. Asachi !
|
|
Adi
(comentariu trimis pe 27 Mai 2010, la ora 10:23)
ai bani dai n'ai bani nu dai.
de 8 ani ma lupt
nu mai pot
|
|
Cristina Visan
(comentariu trimis pe 27 Mai 2010, la ora 11:16)
Succes !!!
|
|
marian rosu
(comentariu trimis pe 27 Mai 2010, la ora 12:27)
in ciuta criticilor .. vom catiga:X
|
|
Vlad Ciulei
(comentariu trimis pe 27 Mai 2010, la ora 14:11)
INCREDIBIL!!!VOI VRETI SA VA RENOVATI SCOALA?CE LE PASA ROMANILORDE LICEU VOSTRU???NOI vrEM SA SALVAM NATURA!IN INTREAGA TARA POATE LUME...
|
|
Neculai Zahariuc
(comentariu trimis pe 27 Mai 2010, la ora 15:01)
Orice idee pentru o lume mai curata si mai buna e binevenita. Mult succes !!
|
|
abcdefg...
(comentariu trimis pe 27 Mai 2010, la ora 21:34)
nu votati ma ...nu vedeti ce urat este...:(
pacat k astia au cel mai multe voturi...nu merita ...
|
|
badara andrei
(comentariu trimis pe 28 Mai 2010, la ora 08:37)
bah baieti nu mai trisati se vede nu se poate sa faceti 500 voturi in 30 minute este imposibil am stat si m-am uitat:) sa castige cel mai corect!!! peace:)
|
|
ciubuca ileana
(comentariu trimis pe 28 Mai 2010, la ora 09:08)
FELICITARI SI SUCCES!
|
|
qocuq qocuq
(comentariu trimis pe 28 Mai 2010, la ora 09:13)
Cei din Brasov au invatat o lectie grea... munca in echipa. Pe noi toate liceele din Botosani au dat voturi pentru liceul nostru... Laurin, Eminescu, Pedagogicul, Elie Radu, Agro, Sportivul care ne dadeau un vot la TIC sau la Informatica atat cat puteau, le multumim. Ei s-au implicat desi nu erau implicati initial in proiect. Noi vom reusi intotdeauna pentru ca suntem uniti. Si de-ar face alt liceu din Botosani un proiect, tot Botosaniul va castiga. Cei din Brasov le e ciuda pentru ca am castigat, asa e competitia!!!!
|
|
Fedoreanu BT X-M
(comentariu trimis pe 28 Mai 2010, la ora 10:56)
Eu zic sa avem respect fata de cei din BV si sa le oferim autografe si poze cu scoala noastra , cum arata acuma sc si cum o sa arate dupa finalizarea proiectului. :))
|
|
Vlad Ciulei
(comentariu trimis pe 28 Mai 2010, la ora 12:31)
FELICITARI.........ATI FOST MAI BUNI SI RECUNOSC DESI NOI SUNTEM O SCOALA MICA SI VOI UN LICEU MARE!!!!!ORICUM FELICITARI
|
|
Vlad Ciulei
(comentariu trimis pe 28 Mai 2010, la ora 12:33)
nu cred ca sunt hack-uri cred ca voi aveti un dita-mai colegiu si de aia bateti
|
|
Fedoreanu
(comentariu trimis pe 28 Mai 2010, la ora 13:16)
Noi suntem 1500 de elevi in acest liceu si alt scoli ne mai ajuta . si le multumim
|
|
Fedoreanu
(comentariu trimis pe 28 Mai 2010, la ora 13:17)
Noi suntem 1500 de elevi in acest liceu si alte scoli si liceie ne mai ajuta . si le multumim .
|
|
Alexandru Campanu
(comentariu trimis pe 28 Mai 2010, la ora 18:27)
Am vazut fel si fel de comentarii ... Nu credeam ca pana si pe taraluiandrei se poate ajunge la un asemenea nivel de incultura... Fel si fel de personaje arunca cu noroi ba in Botosani, ba in Asachi. Sunteti penibili, daca vreti sa insultati, invatati macar sa scrieti corect in limba romana :| . Inainte de inregistrare ar trebui sa se dea un test IQ, sa nu aiba drept toti oligofrenii sa comenteze si sa voteze. Daca Botosani-ul castiga, mobilizati-va si voi! In loc sa stati toata ziua pe mess, ati putea promova proiectul! Bafta Asachi! Laurianul va sustine! :)
|
|
mihai popescu
(comentariu trimis pe 29 Mai 2010, la ora 17:17)
Suntem convinşi că voturile celor din Botoşani nu au fost corecte,aţi trişat asta s-a văzut Nu e corect
|
|
Valeriu Cristofor Sabin
(comentariu trimis pe 29 Mai 2010, la ora 17:33)
AA eu il cunosc pe Teodore Mardare Si pe Laura si tot ce pot sa spun este 90-60-90 foarte frumos sa mai facem petreceri dinalea nebune cum faceam inainte te pup laura :)
|
|
mihai popescu
(comentariu trimis pe 29 Mai 2010, la ora 18:43)
botosaniul triseaza sigur....adica este aproape imosibil ca de la 64 000 de cetateni in 2 zile s-a ajuns la 78 00 ceea ce demonstreaza ca se fac conturi in prostie de catre "domnii" din Botosani care sunt pastrate si se voteaza de pe ele in caz ca cineva ii intrece...SA VA FIE RUSINE
|
|
andronescu mircea
(comentariu trimis pe 29 Mai 2010, la ora 18:49)
cei din Botosani triseaza....adica este imposibil ca de la 64 000 de cetateni in 2 zile sa se faca 78 000 (dat fiind faptul ca interesul publicului larg este scazut pentru acest site) acest lucru demonstreaza ca se fac conturi de catre "domnii" din Botosani si care sunt folosite pentru a vota daca sunt depasiti de concurenta.(sincer ma indoiesc de corectitudinea acestor voturi),iar simpla nepostare a acestui comentariu nu face altceva decat sa confirme faptul ca cei din botosani triseaza.
|
|
Mihai-Catalin Cirstea
(comentariu trimis pe 29 Mai 2010, la ora 22:55)
Auzit i ca tot sunt online!!!Mi-ar placea o scoala mai nouta,inbunatatita:))
Va saluta Cata!!!
|
|
Violeta Baltuta
(comentariu trimis pe 30 Mai 2010, la ora 12:44)
Voi vota si voi sustine si eu si apropiatii mei orice proiect care imbunatateste viata de zi cu zi a comunitatii judetului Botosani.Forta consta in unitate.Succes elevilor Colegiului Gh.Asachi.
|
|
Violeta Baltuta
(comentariu trimis pe 30 Mai 2010, la ora 12:50)
Orice proiect care aduce o imbunatatire in viata comunitatii botosanene trebuie votat de cat mai multi locuitori ai comunitatii.Se spune ca "Forta consta in unitate".Daca doua proiecte propuse de doua scoli din oras castiga la un concurs inseamna ca aceasta unitate functioneaza.Succes elevilor din Colegiul Gh.Asachi.
|
|
ramona ciornei
(comentariu trimis pe 30 Mai 2010, la ora 17:59)
Liceul nostru merita sa castige,mult succes!!!
|
|
Eliza-Marciana Chirila
(comentariu trimis pe 31 Mai 2010, la ora 14:23)
FELICITARI! ne-am dori ca dvs, cei din botosani sa va orientati votul in comeptitia lunii iunie catre scoala RUGINOAS din judetul Neamt pentru ca si noi avem nevoie de ajutor!
|
|
Marius Gianni Chitiga
(comentariu trimis pe 31 Mai 2010, la ora 17:39)
Felicitari pentru proiect!
Cred ca va fi foarte bine pus in practica.
|
|
Tiberius Hofbauer
(comentariu trimis pe 31 Mai 2010, la ora 22:37)
bravo baieti bafta in continuare
|
|
pascar vergil
(comentariu trimis pe 1 Iunie 2010, la ora 03:17)
Ma bucur tare mult ca ati castigat. Felicitari! Bilo
|
|
RODICA GAVRIL
(comentariu trimis pe 1 Iunie 2010, la ora 05:49)
Sunt foarte bucuroasa ca am reusit sa obtinem cel mai mare numar de voturi. Multumesc tuturor celor care ne-au sustinut - din Botosani, din intreaga tara si chiar din strainatate! Speram ca vom primi acordul final al juriului, pentru a putea implementa un proiect bun si atat de necesar scolii, zonei si intregii comunitati!
|
|
Bilo Paul
(comentariu trimis pe 1 Iunie 2010, la ora 14:19)
Felicitarile mele pentru castigarea proiectului. Le multumesc si eu celor care l-au votat. Bravo!
|
|
Ionut Ivanescu
(comentariu trimis pe 1 Iunie 2010, la ora 16:26)
Sunt foarte fericit k am reusit sa castigam \m/ !!!!!!!!!!!!!!! Multumesc din partea colegiului tuturor celor care au votat . AM
|
|
Ionut Ivanescu
(comentariu trimis pe 1 Iunie 2010, la ora 16:30)
Laura Korina e din laurian?????????
|
|
Cosmin
(comentariu trimis pe 1 Iunie 2010, la ora 23:50)
HAI ELECTRO \:D/
|
|
Andrei-Bogdan Bucataru
(comentariu trimis pe 4 Iunie 2010, la ora 22:43)
Suuuper !! Sper sa castigam.
Multa bafta !
|
|
LILIAN
(comentariu trimis pe 20 Iunie 2010, la ora 09:27)
felicitari pt proiect de la CONSTANTA, de la cineva din RAUSENI.
|