Raportul de implicare în comunitate 2012
   

Povestea în cifre

50.000 euro

Acţiuni de plantare şi împădurire

7

comunităţi beneficiare

102.500

de copaci plantaţi pe 16 hectare de teren

2.250

de voluntari

De ce e important să plantăm

Importanța plantărilor nu constă neapărat în numărul copacilor sădiți, ci mai ales, în nevoia de arbori pe care o are o anumită zonă.

Cei peste 250.000 de copaci plantați până acum de compania Petrom în parteneriat cu organizația nonguvernamentală MaiMultVerde pe o suprafață de 68 de hectare plantate, cu ajutorul a aproape 6.000 de voluntari, pot părea doar o picătură într-un ocean dacă facem o comparație cu suprafața de aproximativ 18.300 de hectare aflată, anual, în lucrări de regenerare desfășurate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva (rosilva.ro). Însă, dacă ne uităm unde anume au avut loc aceste plantări, importanța lor crește.

Astfel, anul trecut au fost plantați 102.500 de copaci pe 16 hectare din șase județe, printre care Prahova și Bacău, zone aflate între primele locuri la capitolul ”tăieri ilegale”, potrivit unui raport al organizației Greenpeace România. ”În perioada 2009-2011, la nivel național, s-au înregistrat, în total, 31.456 de tăieri ilegale de arbori. [...] Cele mai multe cazuri de tăieri ilegale de arbori s-au înregistrat în județele Argeș (peste 6.000), Gorj (2.500), Prahova (peste 2.000), Bacău (aproape 2.000)”, se arată în raportul menționat.

”[…] dorim să popularizăm şi un model de bună practică şi să readucem în prim-plan responsabilitatea dezvoltării şi îngrijirii pădurilor în România.”

”Observăm în România o lipsă acută de modele sustenabile, pădurile fiind în continuare un subiect dureros prin tăierile ilegale şi lipsa planurilor de regenerare. Prin plantările pe care le realizăm împreună, dorim să popularizăm şi un model de bună practică şi să readucem în prim-plan responsabilitatea dezvoltării şi îngrijirii pădurilor în România”, declară Ştefan Bradea, director de proiecte MaiMultVerde.

Parteneriatul dintre Petrom și Asociația MaiMultVerde a continuat și anul trecut. În fiecare primăvară și toamnă, cele două entități, în urma consultărilor cu autoritățile locale, organizează activități de plantare care răspund nevoilor din comunitățile locale în care compania activează. ”Dincolo de impactul lor direct, benefic pentru mediu, acţiunile de plantare cu voluntari iniţiate şi derulate de Petrom şi MaiMultVerde în toţi aceşti ani au devenit un adevărat model de bună practică în colaborarea dintre sectorul de afaceri, cel neguvernamental şi autorităţile publice, spre beneficiul comunităţilor locale şi al mediului”, spune Ştefan Bradea.

”Doar înţelegând de cât efort este nevoie pentru ca frumuseţile naturii să se dezvolte, oamenii pot deveni mai responsabili cu pădurile şi cu mediul în general”

Prin plantările realizate sunt preîntâmpinate probleme printre care se numără alunecările de teren, deșertificarea solului şi nu numai. ”Plantațiile instalate îndeplinesc un rol protectiv multiplu, cum ar fi: fixarea “nisipurilor zburătoare” (Mârșani, județul Dolj – în “Sahara României”), fixarea terenurilor alunecătoare (Moreni, județul Dâmbovița; Moinești, județul Bacău; Videle, județul Teleorman), rol de purificare a aerului (Ploiești, județul Prahova), rol de protecție a căilor de comunicație (Roata de Jos, județul Giurgiu) rol de protecție a unei acumulări de apă – parțial (Talpa, județul Teleorman), rol estetic (toate), rol de ajutorare a regenerării unor specii pretențioase, cum ar fi stejarul (Băicoi, județul Prahova), rol de conștientizare a opiniei publice privind importanța plantațiilor forestiere”, explică Mihai Enescu, doctor în silvicultură, inginer silvic şi asistent universitar al Facultăţii de Agricultură.

Anul trecut, în acest sens, au fost plantați 80.000 de puieți, dintre care 35.000 în cadrul unei singure operațiuni de plantare, la Talpa (județul Teleorman) la care au participat 800 de voluntari.

”În primii cinci ani de viaţă, pădurile au nevoie de îngrijire constantă, asemenea unui nou-născut.”

Dincolo de acţiunile de plantare, alături de MaiMultVerde, au loc şi verificări ale culturilor, prin care se evaluează starea de sănătate a copacilor plantaţi până acum. Mihai Enescu, specialistul în silvicultură care s-a ocupat de monitorizarea copacilor spune că ”lucrările de mentenanţă (descopleșirea puieților, mobilizarea solului) au o importanţă sporită, concentrându-se în direcția promovării speciilor principale de arbori. Este foarte importantă realizarea de completări acolo unde puieţii nu s-au putut dezvolta, completari stabilite în urma unor evaluări sezoniere (de preferat toamna sau primăvara excepțional). Evaluarea necesarului de completări se realizează conform normelor tehnice silvice în vigoare.” Mai multe despre situaţia plantărilor din perioada 2010 - 2012 găsiţi aici

Pentru ca puieții să se transforme în copaci și acțiunile de despădurire să fie contracarate eficient, devine din ce în ce mai clar că este important să plantezi şi, în acelaşi timp, la fel de important este să ai grijă de ceea ce ai plantat. ”În primii cinci ani de viaţă, pădurile au nevoie de îngrijire constantă, asemenea unui nou-născut. Pentru fiecare puiet ajuns copac matur, a existat cel puţin un altul care nu a supravieţuit, răpus de secetă, păşunat, buruieni sau ger. Doar înţelegând de cât efort este nevoie pentru ca frumuseţile naturii să se dezvolte, oamenii pot deveni mai responsabili cu pădurile şi cu mediul în general”, adaugă Ştefan Bradea.

”Pentru fiecare puiet ajuns copac matur, a existat cel puţin un altul care nu a supravieţuit, răpus de secetă, păşunat, buruieni sau ger.”
Raportul de implicare în comunitate 2012
Mediu