Raportul de implicare în comunitate 2012
   

Povestea în cifre

10.000 euro

a fost susţinerea Petrom pentru realizarea proiectului. Casa PRISPA a obţinut în cadrul concursului Solar Decathlon 2012:

Locul 9

din 18 în clasamentul general

Locul 2

pentru Eficienţă Energetică

Locul 2

la Opţiunea Publicului

Menţiune de onoare

pentru promovarea folosirii şi integrării sistemelor solare

Soarele văzut din PRISPA

PRISPA este prima casă din România care funcționează exclusiv cu energie solară. Realizarea este cu atât mai importantă cu cât a fost construită de studenți.

Când îl întrebi cum au reușit 45 de studenți la Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB), Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu“ (UAIM) și Politehnica București să construiască PRISPA, prima casă independentă energetic din România, Pierre Bortnowski, arhitect de meserie și coordonatorul proiectului, spune că, la început, echipa s-a lovit de reticența celor din jur, dar că acest lucru l-a ambiționat și mai tare. „Pentru mine, neîncrederea celor din jur este un stimulent, este lucrul care mă încurajează cel mai mult. Dacă cineva îmi spune că nu se poate, din principiu vreau să dovedesc că se poate”, spune el.

Ideea unei astfel de case i-a venit lui Pierre la Solar Decathlon 2010. ”Am o prietenă care a fost cu o bursă Erasmus în Franța și ea făcea parte dintr-o echipă la concursul Solar Decathlon în 2010. M-a invitat și pe mine să văd casele. Am fost cu o gașcă de prieteni acolo și, când m-am întors, am discutat ideea în România”, spune Pierre Bortnowski.

”[…] mi-am dat seama unde trebuie să-mi mai îmbunătățesc metoda și ce anume se cere efectiv, pentru că una este ceea ce înveți la școală și alta este realitatea.”

Primul pas a fost stabilirea unui nucleu de oameni, care a aplicat la Solar Decathlon 2012, competiție internațională între universități care promovează cercetarea în dezvoltarea caselor eficiente energetic și care a avut loc în 2012 la Madrid. În cadrul acestei competiții, proiectul PRISPA s-a situat pe locul 9 din 18 în clasamentul general, a luat locul 2 pentru Eficienţa Energetică, locul 2 la “Opţiunea Publicului” şi o menţiune de onoare pentru conştientizare socială.

Era momentul ca echipa să fie extinsă, pentru că o cerinţă era ca toate lucrările să fie executate de către studenți. Pierre a avut surpriza să constate că la selecție s-a prezentat un număr dublu de doritori față de cât era nevoie.

În cele din urmă, echipa a ajuns la 45 de membri, iar nucleul inițial s-a transformat în echipa de management. Și cu toate că fiecare a avut rolul său clar în organigramă, potrivit regulilor competiției –150 de pagini, care vizează aspecte de la organizarea de șantier și până la volumul și dimensiunile minime/maxime ale casei –, toată lumea a pus mâna pe casă, într-un fel sau altul.

„Odată ce am avut contact cu un proiect real, mi-am dat seama unde trebuie să-mi mai îmbunătățesc metoda și ce anume se cere efectiv, pentru că una este ceea ce înveți la școală și alta este realitatea. Vorbim despre economie de materiale, punere în operă, probleme ce pot să apară în timpul execuției, cum să desenezi corect, cum să expui totul într-o planșă”, spune Marius Șoflete (26 de ani), șeful departamentului „Structură” din cadrul proiectului și care era, în 2012, masterand în ultimul an la Construcții.

Până să ajungă să lucreze efectiv la casă, membrii echipei au avut de luptat inclusiv cu sistemul. „Ca să creăm asociația, entitatea prin care să putem obține sponsorizări, am avut nevoie de șase luni. În alte țări durează trei zile. A durat atât și pentru că am fost primii. Următorii care vor face un astfel de proiect vor merge pe o cale bătută și vor reuși în patru luni, iar cei de după ei – într-o lună”, spunea, anul trecut, Pierre Bortnowski.

Iar timpul a arătat că Pierre, belgianul cu rădăcini românești prin tatăl lui, a avut dreptate. Astfel, Team Bucharest 2014 – o echipă coordonată de fostul grup de conducere a proiectului PRISPA, mai puțin Pierre, care a decis să lucreze pentru moment ca stagiar la biroul lui Șerban Sturdza, unul dintre cei mai reputați arhitecți români contemporani –  a atins standardele calificării la Solar Decathlon 2014 cu un proiect de casă eco care are o faţadă dublă cu vegetaţie între cele două straturi. 

Revenind la PRISPA, trebuie notat că de strângerea fondurilor și a materialelor necesare s-a ocupat un întreg departament, care a reușit să atragă în proiect parteneri precum Petrom, companie care a sponsorizat proiectul cu 10.000 euro,  dar și alte firme și asociații, printre care Leroy Merlin, Habitat for Humanity Romania, Saint Gobain, Kronospan, Bosch, Holzindustrie Schweighofer și mulți alții.

Iar toate aceste eforturi au dat roade: casa a fost vândută anul trecut pentru suma de 45.000 de euro unei familii din Bacău. Membrii echipei și-au dat astfel seama că PRISPA reprezintă și o oportunitate de afaceri, pe care intenționează să o exploateze în viitor.

Dacă afacerea va fi sau nu un succes rămâne de văzut. Pentru membrii echipei PRISPA cel mai important este că proiectul i-a învățat ceva ce nu se predă la școală: să vorbești cu oamenii, să convingi, să mergi mai departe.

“Ca să creăm asociaţia, am avut nevoie de 6 luni.[…] Următorii care vor face un astfel de proiect vor merge pe o cale bătută și vor reuși în 4 luni, iar cei de după ei – într-o lună”
Raportul de implicare în comunitate 2012
Susţinerea ONG-urilor