RO EN
Raport de implicare în comunitate 2013

Toți protagoniștii poveștilor de anul acesta sunt oameni care au demonstrat că SE POATE! Oameni care și-au transformat planurile îndrăznețe în proiecte de impact.

Te invităm să le descoperi povestea, sa faci echipă cu ei și să devii unul dintre autorii colectivi de bine prin recomandările și încurajările tale!

Mariana Gheorghe

Angajament

2013 a fost anul în care am spus, încă o dată, 'Se poate!'.

Curajul, inițiativa, gândirea pe termen lung sunt valorile care stau la baza spiritului antreprenorial, motorul tuturor acțiunilor noastre dedicate comunității.

Peste 500 de români și-au înscris ideile în cea mai mare competiție de antreprenoriat social din România - Fabricat în Țara lui Andrei. A urmat un amplu proces de formare, educare și evaluare la finalul căruia 10 afaceri sociale au primit granturi nerambursabile. Ziua jurizării mi-a dat încrederea că România are un potențial extraordinar și m-am bucurat că i-am cunoscut pe toți cei care se vor transforma, cu sprijinul nostru, în antreprenori de succes.

Știm că viitorul se construiește astăzi. De aceea, am adus peste 12.000 de elevi din România aproape de primele noțiuni de antreprenoriat. Am împărtășit aceeași viziune și cu autoritățile locale din comunitățile în care operăm.

Am incercat să transformăm fiecare interacțiune în valoare adăugată. Să împărtășim acele cunoștințe și abilități care să ne dea ingredientele succeselor viitoare și ale performanței: individuale și de echipă.

Toate energiile pe care le-am adus lângă noi în toți acești ani s-au bucurat anul trecut de recunoaștere internațională când Țara lui Andrei a devenit la Berlin (European Digital Awards) cea mai bună comunitate online din Europa.

Vă invit să îi descoperiți mai departe pe acei oameni care au dat viață ideilor care schimbă, pas cu pas, România!