RO EN
Raport de implicare în comunitate 2013

Toți protagoniștii poveștilor de anul acesta sunt oameni care au demonstrat că SE POATE! Oameni care și-au transformat planurile îndrăznețe în proiecte de impact.

Te invităm să le descoperi povestea, sa faci echipă cu ei și să devii unul dintre autorii colectivi de bine prin recomandările și încurajările tale!

O lingură de antreprenoriat

Cum vor deveni antreprenori tinerii romi din comunitatea Spanțov, pe baza unei tradiții transmise din tată-n fiu

Nea Ion, ”oltean de la Craiova” după cum se prezintă, are 64 de ani și face linguri din lemn – ”pentru untură, bulion, dulceață, ce vrea omul să facă” – de la 14 ani.

La mine în familie se fac linguri din tată-n fiu. Eu nu cred să mai las meseria asta, că nu le place. Am nepoți, dacă vor să-nvețe, să-nvețe, dacă nu – să fie sănătoși!”, spune Nea Ion, rudar din Spanțov, în timp ce „ia la tesla” o lingură nefinisată, pentru a-i face găvanul (adâncitura lingurii).

Fundația PACT (Parteneriat pentru Acțiune Comunitară și Transformare) – câștigătoarea unei finanțări de până la 15.000 de euro cu proiectul ”Meșterii din Spanțov”, la ediția din 2013 a concursului de proiecte comunitare ”Idei din Țara lui Andrei”, organizat de Petrom – își propune ca nepoții lui Nea Ion sau alți tineri din comunitatea în care 40% din populație este alcătuită din romi să învețe meseria de rudar. Acesta este primul obiectiv al proiectului desfășurat de PACT prin Asociația de Dezvoltare Comunitară “Împreună pentru Viitor”. Urmează susținerea și transformarea proiectului într-o afacere socială în domeniul prelucrării manuale a lemnului de către cinci meșteșugari romi rudari din Spanțov, promovarea meșteșugului romilor rudari și consolidarea pieței de desfacere pentru produsele realizate.

Pe 1 martie am avut o întâlnire cu tinerii din comunitate și cu trei dintre meșteri, în care am discutat despre ce urmează să se întâmple, care poate să fie rolul fiecăruia în proiect, cum să se implice tinerii - unii în partea de realizare a obiectelor, alții în dezvoltarea brandului, promovare, decorarea obiectelor. Întâlnirea a avut loc în vechea clădire a școlii din satul Clinciu din Spanțov”, spune Irina Pop, manager proiecte în cadrul PACT.

O lingură de antreprenoriat

Două săptămâni mai târziu, pe 15 martie, a avut loc primul atelier, în curtea lui Nea Ion. ”Trei dintre meșterii care vor fi implicați în proiect, doi mai în vârstă și un ucenic, au realizat scaune și linguri demonstrând fiecare etapă, au prezentat uneltele cu care se lucrează”, povestește Irina Pop, care a participat la atelier alături de colega sa Mădălina Ene, designer-ul Ruxi Sacalis și specialista în patrimoniu Gențiana Albota. ”În partea a doua a atelierului, Gențiana a lucrat cu tinerii din comunitate pentru decorarea unor linguri produse de meșteri, în timp ce noi și Ruxi Sacalis am vorbit cu meșterii despre produse, unelte, materie primă.

Și pentru că a venit vorba despre unelte, trebuie spus că acestea nu sunt așa de ușor de găsit.

A apărut o dificultate cu achiziționarea uneltelor pentru meșteri, pentru că unele dintre ele nu există de cumpărat în magazine, iar meșterii le au de la părinții sau bunicii lor. Căutăm unelte la alți oameni bătrâni din sat care nu le mai folosesc și încercăm să le cumpărăm de la ei. Dacă nu găsim, s-ar putea să le comandăm la niște fierari specializați”, spune Irina Pop.

Vom merge la Spanțov cu un contabil specializat de la București, atras ca voluntar în proiect, pentru a discuta cu fetele de la asociația din Spanțov și cu contabila lor din Oltenița aspecte legate de tipuri de cheltuieli, generarea de venituri și altele”, explică Irina Pop.

Materia primă, uneltele sau design-ul nu garantează însă succesul proiectului dacă nu sunt completate de o activitate antreprenorială și financiară pe măsură.

Așadar, toate ingredientele pentru o afacere socială de succes sunt disponibile. Mai rămâne să fie amestecate în proporții potrivite, iar pentru aceasta meșterii din Spanțov au unealta potrivită: lingura de lemn.

„Meșterii din Spanțov” este unul dintre cele 21 de proiecte comunitare care au câștigat finanțare pentru implementare în competiția Idei din Țara lui Andrei, ediția 2013. Descoperă aici toate proiectele câștigătoare.

Ciprian Necula

Ciprian Necula

Președinte Asociația Romano ButiQ

Rudarii, în sine, au o poveste incredibilă. Ei sunt rudari, nu romi, nu români (etnic), ci rudari. Unii spun că sunt urmașii dacilor liberi, alții că sunt un grup balcanic pastoral. Ei au debutat ca mineri! Cuvântul rudar vine de la rudă (slav) - miner, în condițiile în care erau sclavi și de aici confuzia. Toți sclavii, indiferent de etnie, erau numiți țigani (inclusiv tătarii sau alții). Deci, avem deja un subiect de comunicat - cine sunt oamenii ăștia?

Meșteșugul rudarilor - a variat, nu a fost întodeauna "cioplitul lemnului". Au renunțat la căutarea "aurului" din lipsă de "resursă", s-au apucat de cioplit lemn și sunt pe cale să reunțe din lipsă de piață etc. Meșteșugul e o chestiune ritualică pentru rudari. Înainte de "sacrificarea" unui copac se obișnuia să-i fie cerută iertarea printr-o procesiune (care merită patrimonializată) etc - ce fac acești oameni?

Gândul de miel - este un ritual unic la rudari, un fel de rudă a gurbanului balcanic, practicat pentru prosperitate, sănătate etc - ce cred acești oameni?

Deci, despre rudari avem mult de comunicat, mult de patrimonializat, mult de apreciat!

Sus